Chipul frumos al bătrâneții

Elisabeta Joldea, o femeie de 99 de ani din Alba Iulia, a devenit subiect de știre în duminica alegerilor europarlamentare pentru că în ciuda vârstei înaintate și-a făcut datoria și a mers să voteze. A introdus buletinul de vot în urnă zâmbind și le-a spus celor din secția de votare că „trebuia” să vină. De la cei pe care i-a ales așteaptă „respect” și „să aducă ceva bine în țară”.

Dincolo de lecția de bun cetățean pe care a dat-o în ciuda vârstei, ceea ce mi-a atras atenția la această bătrână au fost atitudinea și, mai ales, chipul ei. Nu știu mai mult decât m-a lăsat știrea să aflu despre această doamnă, dar citindu-i vorbele, mă întreb ce te mai poate motiva la aproape 100 de ani să crezi în vremuri mai bune, dar mai ales ce te împinge la această vârstă să faci din viitor o preocupare? Uitându-mă la ea, încerc să-mi imaginez ce fel de viață a dus această doamnă încât secolul prin care a trecut i-a adus pe chip blândețe și nu i-a răpit puterea de a surâde încrezător.

ACTUALITATE 4 Iulie, calendarul zilei: Actrița Eva Marie Saint împlinește 102 ani. Cristina Țopescu ar fi împlinit 66. Ziua Independenței SUA

07:15

ISTORIE Statele Unite ale Americii sărbătoresc 250 de ani de la Declarația de Independență

07:00

Văd rar astfel de bătrâni senini, optimiști, calzi. Și recunosc că mă înduioșează. Asta pentru că de cele mai multe ori întâlnesc bătrâni acriți, înrăiți, agresivi, veșnic nemulțumiți și pregătiți în orice clipă să scuipe „o vorbă bună” în obrazul „tinerilor din ziua de azi”. „De ce îl lăsați, doamnă, să strice? De aia nu avem nimic în țara asta”, mi-a reproșat o doamnă bine, trecută de 60 de ani, în timp ce stăteam la coadă la administrația financiară, cu copilul de nici 2 ani în brațe, care se zbătea încercând să pună mână pe butonul roșu de la alarma de incendiu. Reacția femeii a avut efect. Copilul s-a potolit instant, s-a agățat cu ambele mânuțe de gâtul meu și așa a rămas până am ieșit din clădire. E vina mea! Ce-am căutat să-mi plătesc taxele cu mucosul după mine? Data viitoare să-l las acasă!

Nu sunt iertați nici cei mici, nici cei mari. În tramvaiul în care m-am urcat dimineață, o doamnă (coincidență!) îi înjura de mama focului pe „nenorociții de tineri” pentru că nu găsise un loc să se așeze. Nu stau toată ziua jos la serviciu? Numai Dumnezeu a putut să-i închidă gura, când tramvaiul a trecut pe lângă o biserică și doamna în cauză s-a grăbit să execute pioasă trei cruci largi. Nu se certa cu nimeni în mod special, nu își găsise nicio victimă, dar trăncănea așa ca să-și verse năduful. A găsit în cele din urmă un scaun.

Știu că nu e ușor să fii bătrân în România. Înțeleg că traiul cu o pensie de 5-6 milioane te înrăiește, înțeleg că atunci când nu ai cu ce să-ți cumperi medicamentele, nu poți să fii optimist, înțeleg că nu poți ceda locul la o coadă unei femei cu un copil în brațe când statul te umilește și te cheamă de la 4 dimineață ca să-ți dea bilete la tratament sau ajutoare alimentare, înțeleg că nu îi poți zâmbi unui copil necunoscut când proprii tăi copii nu sunt lângă tine și nu ți-ai văzut nepoții decât în fotografii. Înțeleg toate motivele pentru care mulți bătrâni sunt nemulțumiți de toți și de toate.

Ceea ce nu înțeleg însă este de ce își varsă amarul și îi pedepsesc verbal pe „tinerii din ziua de azi”. De ce nimic din ceea ce facem nu este bine? De ce noi suntem de vină pentru toate relele care se întâmplă? Ce putem face mai mult decât să mergem la serviciu, să ne plătim taxele și să ne creștem copiii în societatea pe care ei ne-au lăsat-o moștenire? Unde sunt înțelepciunea, bunătatea și înțelegerea atribuite bătrânilor în proverbe sau în literatura care mi-a bucurat copilăria?  

Vor fi voci care vor spune că așa sunt toți bătrânii, de oricând și de peste tot. Dați-mi voie să mă îndoiesc. Și mai dați-mi voie să cred că doamna din Alba Iulia a mers la vot nu atât pentru ea, cât pentru tinerii care încă nu au înțeles că viitorul este în mâinile lor. O lecție dată printr-o faptă, nu printr-o predică.