Prima pagină » Mini » Au vrut să vadă un număr de striptease, dar au făcut greșeala vieții lor

Au vrut să vadă un număr de striptease, dar au făcut greșeala vieții lor

Au vrut să vadă un număr de striptease, dar au făcut greșeala vieții lor
Patru stripperițe din New York și-au drogat clienții bogați, punându-le substanțe interzise în băuturi, apoi le-au furat cărțile de credit și au consumat sute de mii de dolari, scrie cbslocal.com.

Printre clienții înșelați se numără un bancher, un avocat și un cardiolog. În total, prejudiciul se ridică la 200.000 de dolari.

Cele patru dansatoare exotice au fost arestate, alături de patronul clubului unde s-au petrecut infracțiunile, iar acum își așteaptă pedepsele.

Interesant este că unii dintre oamenii de afaceri au declarat că, a doua zi după ce au fost furați, s-au trezit în paturile lor și nici nu și-au amintit că fuseseră la clubul de striptease în seara precedentă.

Din câte se pare, stripperițele umblau prin barurile din Manhattan în căutarea clienților, pe care îi tranchilizau, apoi îi duceau în club, unde îi jefuiau, falsificându-le semnăturile pentru a putea face tranzacții cu cardul. Victimele au declarat că au fost reticnete să meargă la poliție, pentru că nimeni nu le-ar fi crezut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată