Prima pagină » Puterea Gândului » (In)conștient, Băsescu lucrează, totuși, pentru Ponta

(In)conștient, Băsescu lucrează, totuși, pentru Ponta

(In)conștient, Băsescu lucrează, totuși, pentru Ponta
Lui Traian Băsescu i-au mai rămas blestemele.

Traian Băsescu nu mai are timp să ducă războaie principiale, cocoțat pe piedestalul funcției sale, ci lupte de gherilă, electorale, perfect revanșarde.

După ce, zilele trecute, presa a fost luată în tărbacă, de ieri, președintele s-a dezis și de SIE, fiind foarte supărat pe Meleșcanu. Cam repede și cam abrupt, într-un timp european în care relația între cele două instituții ar fi trebuit să meargă mai bine ca oricând.

Dar nu mai contează dacă tu, membru al unui serviciu extern de informații – și, evident, nu mă refer aici la Victor Ponta, care nu are niciun fel de rost și de veleități în materie – ți-ai făcut datoria față de țară, ci că nu te-ai aliniat condițiilor de pensionare ale MApN, fapt criticat de președinte. Nu mai contează că-ți pot zbura creierii pe meleagurile unor țări ale căror nume nici nu știi să le rostești, fără să aibă habar de asta nici mama care te-a făcut, ci că de la centrală a fost emis un comunicat interpretat drept „implicare politică”, întrucât se situează pe o altă poziție decât aceea pe care se află președintele. Pentru aceste fapte, serviciul a devenit periculos și trebuie strunit cum se cuvine.

Tot așa cum trebuie să fii strunit și tu, ziarist care, situându-te de partea interesului public, în ciuda tuturor dejecțiilor pe care ți le-au aruncat în cap, pe forumuri, muștele verzi tocmite de partide. Dacă ajungi să-l tragi de mânecă pe președinte, omul intră în transă mistică și te amenință cu blestemul, ca pe Dinu Patriciu.

Să ne fie rușine că avem tupeul să-l deranjăm pe președinte. Nu-și poate face numărul electoral. Nu poate ridica nivelul decibelilor atât de sus, încât să-l auzim numai pe el.

Așa că rămân la părerea mea: direct sau prin ricoșeu, Traian Băsescu îl împinge pe Victor Ponta spre Cotroceni, încercând să-i suprime, absurd, pe toți contracandidații Elenei Udrea, lovind la grămadă,  în ei, în servicii care i se pare că nu-l mai servesc și în presa care îi pune la îndoială deciziile.

Sunt de acord că, dacă Victor Ponta a fost acoperit în perioada în care era magistrat, a încălcat legea. Sunt de acord că, dacă l-a acoperit, o dată în plus, Teodor Meleșcanu a încălcat legea.

Dar președintele, care a știut că personajele sus-numite au încălcat legea, nu se face vinovat de nimic atunci când, aproape un an, i-a acceptat pe funcții, cu riscuri majore, doar pentru a-i divulga în campania electorală, ca să aibă și el un „ce profit”?!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!