Cum va arăta DNA la anul pe vremea asta. Un singur candidat la Președinție dintre cei 14 nu are răbdare să se mai prefacă

Efuziunea procurorilor DNA din ultimul an și uneori și de la alte unități de parchet arată că treaba de a descâlci combinațiile penale ale bisericuțelor politico-afaceriste transpartinice din România a început să meargă ca unsă. Mai poate arăta că asistăm la efectul muncii de câțiva ani asupra unor dosare grele, care au necesitat strângerea de probe, stabilirea traseului șpăgii, dar și mărturii ale unor persoane care poate că în urmă cu câțiva ani se temeau sau erau prea captive în mecanismele de corupție. Mai poate însemna însă și o disperare. Apropierea unui deadline. Grija acestor procurori de a nu se trezi peste o lună-două cu munca de câțiva ani făcută țăndări sau cu superiori ierarhici care să le țină dosarele la sertar, din cauza intereselor politice.

Desigur, pentru unii este mai simplu să apeleze la întrebarea toxică din punct de vedere juridic, de ce tocmai acum? Nu o să uit explicația dată parcă de fostul șef al DNA, procurorul Daniel Morar, care spunea în esență că pentru politicieni, această întrebare e valabilă în orice moment când ar apărea un dosar penal. Mereu, pentru ei și pentru trepădușii lor din presă va exista un context politic pe care un dosar penal îl poate strica.

CONTROVERSĂ Donald Trump a redus exercițiile militare din Coreea de Sud de dragul lui Kim Jong Un: „Sunt prieten cu el și nu am vrut să-l insult”

00:28

MILITAR Cum încearcă SUA să transporte petrolul în secret din Golful Persic. Operațiunea se întâmplă chiar sub nasul Iranului

23:43

Pentru mulți alții, sper, există doar bucuria că în sfârșit, după 20 de ani, de câțiva ani încoace justiția din România a început să funcționeze și să dea rezultate notabile, aducând în fața instanțelor de judecată din ce în ce mai multe personaje corupte, evazioniste, hoațe, pe care judecătorii le-au plasat după gratii, fiecare după meritele sale penale. Bucuria că persoane publice despre care ajunsese de domeniul folclorului că fură sau că sunt capii lanțului trofic al șpăgii au fost în sfârșit dovedite, negru pe alb, drept ceea ce sunt: niște infractori care au călărit statul și banii publici, pentru a se îmbogăți. Desigur, nu i-a adus pe toți. Nimic nu se întâmplă pe de-a-ntregul, deodată. Însă nimeni de bună credință nu mai poate spune că membrii vreunui partid politic a beneficiat de ochii închiși sau de cârdășia tăcută a procurorilor și judecătorilor, așa cum se întâmpla în epoca Năstase, de pildă.

În lipsa unui bol de cristal, să ne imaginăm cum va fi atmosfera de la deja celebrele uși de termopan ale DNA, în octombrie 2015, peste un an de la momentul prezent. Azi, când vedem că o eminență cenușie a partidului aflat la guvernare ajunge în arest preventiv cu tot cu fiul său, pentru combinații corupte pe cârca fondului silvic al statului, când vedem că 9 foști miniștri, atât din opoziție, cât și de la guvernare, sunt urmăriți penal fără discriminare (în măsura în care Parlamentul o permite), pentru unul dintre cele mai mari tunuri de corupție din istoria României – licențele Microsoft. Când oameni de afaceri care mai ieri păreau intangibili, fiind soți de gheișe prezidențiale, ajung să li se dea în vileag șpăgile de milioane de euro, negociate în birouri ministeriale.

Trebuie să fii orb să nu vezi că nu mai contează terminația de după P a partidului din care provin sau la care au cotizat marii anchetați și arestați ai zilei. Contează doar faptele și uneori, și vorbele care au determinat faptele.

Va arăta octombrie 2015 la fel? Vom vedea deopotrivă chemați în fața procurorilor, intempestiv, foști președinți cărora imunitatea li s-a sfârșit și tineri afaceriști care țin în cârcă partidul aflat la guvernare, prin contractele pe care le căpușează de la stat? Va mai exista această mult așteptată și binevenită „teroare” a justiției, așa cum și-o închipuie hrebenciucii zilei de azi, când spun că a ajuns să le fie teamă să mai semneze o hârtie și să mai inițieze o negociere, de frica procurorilor?

Noul președinte al României, ca și cel actual, care își târâie lamentabil ultimele zile de mandat, năruind tot ce a urnit în materie de bună practică judiciară, are la cheie numirea și răsturnarea șefilor marilor unități de parchet, de la DNA la cel al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Și mai important, are la cheie numirea și răsturnarea șefului SRI, serviciu secret fără cooperarea căruia munca anticorupție și împotriva marii infracționalități trage să moară, pentru că de el depind interceptările și marile ponturi. Nu DNA ascultă marile combinații ale corupției din România, prin restaurante, birouri conspirate și telefoniade fierbinți în miez de noapte, ci profesioniștii SRI, cu mandat de la judecătorii instanței supreme. Dacă cele două instituții nu colaborează puternic, așa cum au făcut-o în ultimii ani, mașinăria justiției se îneacă la start, în faza urmăririi penale.

Va folosi noul președinte aceste pârghii ca pe o lesă, ca pe o botniță? Sau ca pe un sistem de „checks and balances”, așa cum a ajuns să o facă Traian Băsescu? Sau va lăsa profesioniștii să își facă treaba, încercând să interfereze cât mai puțin cu sistemul judiciar? Până acum, un singur candidat dintre cei 14 a făcut declarații publice prin care a dat de înțeles că fie dezavuează anchetele procurorilor, fie le acuză de incorectitudine, fie a dat de înțeles colegilor de partid că, dacă va fi ales președinte, nu vor mai avea a se teme de justiție. Nu știm ce ar face ceilalți candidați, însă acest personaj nici măcar nu are răbdare să se mai prefacă.

Cu puterea deținută la nivelul celor două mari puteri în stat, legislativă și executivă, plus lipsa unei forțe de opoziție de la Președinție, care să asigure cât de cât un control împotriva abuzurilor determinate politic, acest personaj și partidul său vor deține puterea totală în România. O asemenea ecuație politică nu a mai condus România de pe vremea tandemului Iliescu-Năstase și știm cu toții ce a însemnat asta pentru justiție.

Nu e însă neapărat un dezastru acum, în 2014. Există mecanismele euro-atlantice de control din afara țării, care din păcate au ajuns aproape mereu să fie singurul resort de progres al acestei țări, există speranța că sistemul judiciar a trecut deja de „point of no return” și că rezistă acum oricărui asalt al politicului. Este cu siguranță însă un mare test de stres asupra justiției, iar perspectiva deținerii puterii totale de un singur partid ar trebui să dea fiori reci oricărui om cu drept de vot, nu doar procurorilor și judecătorilor interesați să își facă treaba.