Prima pagină » Știri externe » Care este cea mai liberă presă din lume, în opinia premierului turc Recep Erdogan

Care este cea mai liberă presă din lume, în opinia premierului turc Recep Erdogan

Care este cea mai liberă presă din lume, în opinia premierului turc Recep Erdogan
Presa din Turcia este cea mai liberă din lume, a afirmat vineri președintele turc Recep Tayyip Erdogan, respingând acuzațiile potrivit cărora libertatea presei ar fi încălcată sub regimul său, relatează AFP.

„Nicăieri altundeva în lume presa nu este la fel de liberă ca în Turcia. Sunt absolut sigur de ceea ce afirm”, a declarat Erdogan în cursul unei conferințe la Ankara.

„Presa din Turcia este liberă”, a insistat președintele turc.

Aceste declarații intervin la două săptămâni după ce poliția a lansat o operațiune împotriva unor susținători ai imamului islamist Fehtullah Güllen, un fost aliat al lui Recep Tayyip Erdogan, vizând, în special, cotidianul Zaman, unul dintre cele mai mari în Turcia. Aproximativ 30 de persoane, în principal jurnaliști, au fost arestați în cursul acestei operațiuni. Uniunea Europeană le-a denunțat, apreciind că ele sunt contrare „valorilor europene” pe care Turcia, care aspiră să adere la UE, trebuie să le respecte.

Președintele turc îl acuză pe Gülen, aflat în exil în Stalele Unite, că a orchestrat anul trecut lansarea unei anchete pentru corupție împotriva unor membri din cercul său.

De asemenea, aceste declarații coincid cu eliberarea, vineri, a unui licean în vârstă de 16 ani care a fost închis în urma „insultării președintelui”, un caz care a generat proteste din partea opoziției.

„Nu există limite la insultele (pe care le primim). Nu poți face așa ceva în publicații din Europa și Statele Unite”, a afirmat Erdogan.

„Europenii ne fac reproșuri de parcă astfel de lucruri nu au loc în țările lor. Nimeni nu ridică vocea când sunt arestați jurnaliști în Europa”, a mai afirmat el.

Gaidau Ion, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan NU va păstra arma primită la summitul NATO. Unde ajunge PISTOLUL oferit de Erdogan
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
LOVITURĂ pentru Raed Arafat! Ce au decis procurorii în dosarul elicopterului SMURD
Click
Preotul care a încercat să-l salveze pe Gabi Mureșan rupe tăcerea! Ultimele clipe de viață ale fostului fotbalist: „Am văzut că dă din mâini”
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere