Prima pagină » Reportaj » Un om curajos! Hărțuit timp de 10 ani și amenințat cu moartea, antrenorul Liviu Doară și-a apărat clubul și parcul de acești RECHINI din Herăstrău

Un om curajos! Hărțuit timp de 10 ani și amenințat cu moartea, antrenorul Liviu Doară și-a apărat clubul și parcul de acești RECHINI din Herăstrău

După 15 ani în care Primăria Generală nu a făcut aproape nimic pentru a împidica jaful făcut cu terenurile și parcurile sale, Sorin Oprescu a trăit momentul în care instanța a retrocedat șapte hectare din complexul Herăstrău, ajunse pe mâna samsarilor imobiliari la începutul anilor 2000. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat însă dacă nu existau oameni precum antrenorul federal de yachting Liviu Doară, care n-au uitat ce înseamnă demnitatea și ambiția, și a decis să lupte când toți credeau că nu mai e nicio șansă. Acum, după aproape 10 ani de procese, are mulțumirea că a salvat Clubul Nautic Universitar Sportul Studențesc și își poate desfășura activitatea în continuare. Gândul vă prezintă felul în care cele șapte hectare de teren din Parcul Herăstrău au ajuns ilegal din propietatea statului în proprietatea unei firme private și au fost ulterior recuperate prin lupta susținută a unui om care nu a cedat nici în fața amenințărilor cu moartea.

Cele șapte hectare de teren din Parcul Herăstrău au ajuns la începutul anilor 2000 pe mâna „rechinilor imobiliari”, după ce ministrul Tineretului și Sportului la acea vreme, Crin Antonescu, a semnat un ordin prin care prețiosul teren din nordul Capitalei intra în posesia societății „Domino 94 Impex”, un SRL cotrolat prin interpuși de grupul Finiș, Bittner și Petrache, ajutați, la ocazii, de Dorin Cocoș. Ghinionul lor a fost însă exact pe acel teren se afla baza Clubului Nautic Universitar Sportul Studențesc, administrată de antrenorul federal Liviu Doară, un om ambițios care a decis să lupte, când toți credeau că nu mai e nicio șansă. Nu s-a lăsat, chiar dacă asta a însemnat să petreacă mai bine de 10 ani prin tribunale. 

„Spre sfârșitul anilor 90, „Biroul de Turism și Tranzacții”, urmașul și moștenitorul „Biroului de Turism pentru Tineret”,  a descoperit că terenul acesta este foarte valoros, și că-i poate îmbogăți pe cei care îl conduc. Așa că Vâclea, șeful CA al BTT, la momentul respectiv – condamnat ulterior din pricina acestei afaceri -, a semnat câteva asocieri în participațiune cu diverși magnați care au plătit o nimica toată pentru obiectivele respective, vânzând apoi o zecime din ele ca să-și scoată de zece ori banii”, spune Liviu Doară.

Hărțuirea anilor 90

Din ”90, de când e antrenor la club, a avut parte numai de presiuni și scandaluri. Fie că ele au fost legate de restrângerea activității clubului, suprafața bazei devenind tot mai mică, fie că a apărut „necesitatea” evacuării echipei de pe malul lacului. Toată lumea știa că terenul este foarte valoros și că, teoretic, nu ai cum să te opui așa-zișilor oameni de afaceri interesați de el, mai ales că aceștia se bucurau și de sprijin politic. 

Pe fondul schimbărilor majore care s-au produs imediat după Revoluție, diverse entități economice ale statului s-au văzut îndreptățite, în urma unor decizii politice abuzive și iresponsabile, să-și vândă activele. Așa s-a întâmplat și în cazul fostului Birou de Turism pentru Tineret – „celebrul” BTT, înființat de comuniști în 1968.

Istora BTT

Imediat după ’90, acel BTT, înființat de Ilie Verdeț, în 1968, a preluat patrimoniul UTC. În 1991, a fost înființată Compania de Turism și Tineret (CTT), în capitalul său social fiind incluse toate bunurile administrate de BTT. Ulterior compania nou înființată s-a „rebranduit”, devenind Biroul de Turism și Tranzacții (BTT), care a continuat să administreze fostul patrimoniu al UTC-BTT-CTT, până când, ilegal, a trecut la vânzarea acestuia.

„Noul BTT”, spre deosebire de „vechiul BTT”, este o companie de turism care administra, în anul 1996, 11 baze turistice, între acestea numărându-se complexele sportive și de agrement „Herăstrău”, „Tei-Toboc”, „Pantelimon”, „Străulești” și „Buftea” – unele dintre ele făcând, ulterior, obiectul unor procese privind tranzacții frauduloasă cu terenuri.

La începutul lui martie, 2001, „Noul BTT” mai deținea în administrare un hotel și câteva sedii de agenții județene, din cele 11 baze amintite. În aceste împrejurări, directorul BTT de la acea vreme, Liviu Valentin Vâclea, a fost arestat, în aprilie, același an, pentru „privatizări ilegale”, prejudiciul statului ridicându-se la aproape 40 miliarde de lei.

„Același lucru s-a-ntâmplat și aici. În decembrie 1999, domnul Crin Antonescu emite un „Certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru șapte hectare din Parcul Herăstrău”. Gândiți-vă că din 90 până în 99 au fost emise o multitudine de legi care defineau domeniul public și care spuneau clar că nu se poate emite niciun fel de act de proprietate pe acest domeniu.

Ei, domnul Crin Antonescu emite, totuși, aceste certificate, în decembrie ’99, dar nu se publică nicăieri că au fost emise documentele, așa că nu știe nimeni de existența lor. Noi am aflat, ca să vă dați seama de jocul făcut, în momentul în care am fost dați în judecată, în 2002, de către „Domino 94 Impex” SRL, ca să fim evacuați din această bază”, explică Liviu Doară.

Cum au trecut cele 7 hectare din Herăstrău în proprietate privată

Cu puțin timp înainte de semnarea „Certificatului de atestare”, „Noul BTT” intră în asociere cu firma „Domino 94 Impex” SRL, deținută de apropriații lui Bartolomeu Finiș. Potrivit contractului, Domino venea în afacere cu 100.000 dolari, „Noul BTT” urmând să „aducă” activele, pasivele și baza Herăstrau – cu tot cu teren -, pentru a fi modernizată. 

„Așa cum am arătat în plângerea înregistrată la DNA, în data de 04.12.2014, Ministerul Tineretului și Sportului, prin ministrul Crin Antonescu, a emis în favoarea SC Biroul de Turism și Tranzacții SA, la data de 22.12.1999, „Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 15, nr.0053, pentru terenul în suprafață de 69.982,40 mp, situat în București, Șoseaua Nordului, nr. 7-9, sector 1, incinta Parcului Herăstrău, cu încălcarea dispozițiilor imperative impuse de art. 1 din HG nr. 834/14.12.1991.

Potrivit acestui act normativ, MTS avea posibilitatea să emită certificatul dacă la momentul emiterii, respectiv 22.12.1999, reprezenta minister de resort pentru această societate comercială. Dar ministerul în cauză își desfășura activitatea, la acea dată, în baza HG nr. 239/01.04.1999, iar SC BTT SA nu era nominalizată ca unitate subordonată acestuia, în aceste condiții MTS nereprezentând minister de resort, neputând, în consecință, să emită acel certificat. Fapt confirmat și de Direcția Patrimoniu și Investiții a MTS, prin „Referatul privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru SC BTT SA, înregistrat cu numărul 393/15.03.2000″, explică administratorul clubului.

După aproape trei luni de la semnare, „Noul BTT” este chemat în justiție de „Domino 94″ pe motiv de nerespectare a termenelor contractuale. Reprezentanții Biroului nu se prezintă însă la proces. În consecință, Instanța hotărăște ca Biroul pentru Tineret și Tranzacții să vândă către „Domino 94 Impex” SRL activele și pasivele bazei Herastrău.

Așa că, în 2002, Sportul Studențesc este chemat în judecată de „Terra Invest”, care susține că este proprietara activelor, cumpărate de la „Domino 94 Impex”.

Victoria finală

După alte câteva procese, în care Terra încearcă, dar nu reușește, să-și dovedească proprietatea asupra ultimelor clădiri ale bazei, inclusiv asupra hangarului – hotărârile instanței fiind definitive și irevocabile în favoarea SC Sportul Studențesc -, Liviu Doară și staff-ul clubului iau hotărârea, pentru a nu mai fi atacați în justiție o dată la câteva luni, să dea în judecată „Noul BTT” și MTS, cerând anularea „Certificatului de atestare a dreptului de proprietate”, semnat în 1999, de Crin Antonescu.

 „Singura soluție pe care au găsit-o avocatele noastre a fost să acționăm în civil, și să cerem nulitatea absolută asupra acestui certificat. Și, din 2006, ne-am luptat, încontinuu, până anul acesta, când am obținut hotărârea irevocabilă prin care să putem aduce Primăriei Generale terenul de șapte hectare, iar noi să ne putem desfășura, în continuare, activitatea pe această bază.

Vreau să vă spun că baza noastră se întinde doar pe o bucată din această suprafață, anume pe 1,8 hectare, din cele șapte. Restul a fost în administrarea diverselor cluburi, ulterior evacuate, care n-au ținut cu dinții de bazele lor, iar acum au ajuns o ruină. Practic distruse sau înlocuite cu restaurante”, povestește Liviu Doară, care continuă după o clipă de gândire.

„În tot acest timp au profitat de terenuri oamenii care se află în spatele „Domino 94 Impex” SRL, mai pe scurt, Finiș Bartolomeu, Bittner și Petrache. Printre ei, s-a mai strecurat, atunci când a avut timp, Dorin Cocoș”, conchide antrenorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INCREDIBIL ce i-a pregătit Trump lui Xi Jinping la Washington. Mesajul neașteptat al liderului chinez
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
MEDIAFAX 35. 1991 – Se naște MEDIAFAX. România adoptă prima Constituție post-decembristă
Click
Se mai poate trăi decent cu 5.000 de lei în România? Dilema care a stârnit un val uriaș de reacții: „O mare bătaie de joc”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Italia revine la energie nucleară. Senatul a aprobat definitiv legislația
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii