Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Peste 1.500 de tineri, la un marș în memoria tinerilor morți în Clubul Colectiv, la Ploiești

Peste 1.500 de tineri, la un marș în memoria tinerilor morți în Clubul Colectiv, la Ploiești

Peste 1.500 de tineri, la un marș în memoria tinerilor morți în Clubul Colectiv, la Ploiești
Aproximativ 1.500 de tineri, majoritatea elevi de liceu, au participat, marți seară, la un marș în memoria victimelor de la Clubul Colectiv din București, liceenii aprinzând lumânări și intonând imnul național.

Acțiunea de protest la care au participat tinerii din Ploiești a început marți seară, în jurul orei 18.00 și s-a încheiat la ora 20.00, fiind autorizată, după ce unul dintre organizatori, un tânăr care a împlinit 18 ani, a solicitat și a obținut aviz de la primărie pentru organizarea mitingului.

Participanții s-au adunat în parcul din centrul Ploieștiului, unde au aprins lumânări, după care au plecat în marș pe Bulevardul Republicii, una dintre cele mai circulate artere din oraș.

Ajunși în fața statuii lui Mihai Viteazul din cartierul Republicii, tinerii au aprins din nou lumânări. Pe tot traseul, ei au fost însoțiți de un cordon de jandarmi. Participanții au cântat imnul național, au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului de la Clubul Colectiv și au purtat pancarte pe care scria „Eroi în halate, nu șpăgari cu cravate”, „Rockers never die „, „Ne trebuie autorizație ca să stăm în picioare?”, „Bunici la război,părinții la revoluție. Este rândul nostru” vrem dreptate”, „România, deschide ochii”.

Peste 15.000 de persoane protestează, marți seară, în Capitală.

Recomandarea video

Mediafax
Spionaj și intimidare: mesaje obținute de jurnaliști arată cum recrutează Rusia informatori în Europa
Digi24
Zelenski: Rusia a fotografiat de trei ori baza aeriană a SUA din Arabia Saudită, înaintea atacului iranian asupra acesteia
Cancan.ro
Câte mii de euro a primit eliminata Loredana Pălănceanu, de la Antena 1, pentru cele 12 săptămâni la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Leguma pe care o poți cultiva în ghivece, chiar dacă nu ai o grădină
Digi24
Universitățile din Rusia pun presiune asupra studenților pentru a lupta în Ucraina: „Sunteți cu toții lași?”
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
După o lună de război, în Iran benzina a rămas la 12 bani/litru. În România a depășit 9,3 lei
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai mare număr?