Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Gest frumos al organizatorilor unui festival de film din Râmnicu Vâlcea, pentru victimele din Colectiv

Gest frumos al organizatorilor unui festival de film din Râmnicu Vâlcea, pentru victimele din Colectiv

Gest frumos al organizatorilor unui festival de film din Râmnicu Vâlcea, pentru victimele din Colectiv
Cea de-a 14-a ediție a Geo Saizescu International Film Festival, eveniment fondat de regretatul regizor sub numele de Hyperion Stud Fest, se va desfășura de joi până sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea și va fi deschisă de pelicula "Inima doamnei Sabali", de Ryan McKenna, prezentată în premieră românească.

Astfel, joi, de la ora 19.00, va fi proiectat filmul „Inima doamnei Sabali/ The Heart of Madame Sabali”, o producție canadiană din 2015, recompensată cu Focus Grand Prize la Festival du Nouveau Cinéma Montréal și care a avut premiera mondială cu mai puțin de o lună în urmă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Organizatorii au decis ca participarea publicului la festival să fie liberă pe parcursul tuturor celor trei seri de proiecții, îndemnându-i pe participanți să doneze prețul biletului în conturile victimelor tragediei de la clubul Colectiv din București.

Geo Saizescu International Film Festival este dedicat scurtmetrajelor și lungmetrajelor de ficțiune, iar proiecțiile vor avea loc în cinematograful care poartă numele regizorului din Râmnicu Vâlcea.

Filmele selecționate sunt semnate de cineaști din Franța, Canada, Marea Britanie, Brazilia, Germania, China, Elveția, Noua Zeelandă, Australia, Rusia, Ucraina și România.

Festivalul include și o secțiune competitivă, rezervată filmelor studențești. Acestea sunt înscrise automat și în secțiunea Best short film.

În festival vor fi proiectate și două filme de animație dublate în limba română – „Cuibul dragonilor – Începutul erei războinicilor/ Dragon Nest: Warriors’ Dawn” (2014) și „Coconut Micul Dragon/ Coconut The Little Dragon” (2014).

Festivalul este organizat de Institutul European de Cultură pentru Comunicare și Educație prin Imagine – IECCEI, în parteneriat cu Teatrul Municipal Ariel și Cinematograful „Geo Saizescu” din Râmnicu Vâlcea și este susținut de Centrul Național al Cinematografiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială