Prima pagină » Cu Gândul La Fericire » Efectul neașteptat al recunoștinței

Efectul neașteptat al recunoștinței

Efectul neașteptat al recunoștinței
Studiile au demonstrat că sentimentul de recunoștință poate ajuta oamenii să-și construiască viața mai fericită și plină de sens.

Experți din domeniul sănătății, psihologi, diferite școli de filosofie și religie afirmă că recunoștința este esențială pentru a trăi o viață mai lungă și fericită, iar studiile care s-au ocupat de cerectarea acestei teorii la nivel științific au găsit o mulțumire de dovezi.

Unul dintre aceste studii, publicat în revista Personal Relationships a constatat că recunoștința are capacitatea de a îmbunătăți o căsătorie. După chestionarea, prin telefon, a mai mult de 460 de cupluri, rezultatele au arătat că puterea unui „mulțumesc” poate ajuta, semnificativ, ca alții să simtă stima și aprecierea partenerului împreună cu care s-au angajat în relație.

Recunoștința, de asemenea, ajută la protejarea relației de cuplu de la divorț sau separare. Angajamentul marital este, de asemenea, protejat, prin recunoștință, de consecințele negative ale erorilor de comunicare din timpul conflictelor conjugale.

„Chiar dacă un cuplu se confruntă cu stres și dificultăți în alte domenii, recunoștința în relație poate contribui la promovarea rezultatelor pozitive maritale”, a declarat Allen Barton, un cercetător la post-doctorat la Centrul UGA pentru Cercetarea Familiilor și autorul studiului.

Un alt stuidu recent, al Asociației Psihologilor Americani, vorbește despre faptul că pacienții cu insuficiență cardiacă asimptomatică, care au ținut un jurnal de gratitudine, au înregistrat o scădere semnificativă a nivelurilor de inflamație, dar și o îmbunătățire a sănătății cardiace.

Mai mult de 180 de persoane, bărbați și femei au participat la acest studiu și fiecare a trebuit să-și păstreze un jurnal de recunoștință pentru, cel puțin, opt săptămâni. Cercetatorii au descoperit că la cei care au completat regulat aceste agende li s-a redus circulația pe biomarkerii inflamați, dar li s-au îmbunătățit și contracțiile inimii și funcția cardiacă.

„Se pare că o inimă recunoscătoare este într-adevăr o inimă mai sănătoasă și că jurnalele de recunoștință sunt o modalitate ușoară de a sprijini sănătatea cardiacă”, a declarat Paul J. Mills, profesor în Medicină de familie și sănătate publică de la Universitatea din California.

O modalitate de a te face să simți recunoștință, după cum afirmă experții, este de a găsi lucruri pentru care ești recunoscător, indiferent cât de mici sunt.

„Este relativ ușor să fii recunoscător pentru cele mai importante și evidente părți ale vieții: o căsnicie fericită, copii sănătoși. Dar oamenii cu adevărat fericiți găsesc modalități de a mulțumi pentru cele mai mici fleacuri, nesemnificative”,  a declarat Arthur Brooks, președintele Institutului American Enterprise, citat de Descopera.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci