Prima pagină » Puterea Gândului » Pe răspunderea lui Cioloș

Pe răspunderea lui Cioloș

Pe răspunderea lui Cioloș
Acesta poate fi, cu adevărat, un test pentru clasa politică din România: asumarea răspunderii, de către Guvernul Cioloș, pe modificarea legii electorale - alegeri în două tururi de scrutin.

Propunerea îi aparține prim-vicepreședintelui liberal, Ludovic Orban, care a declarat că înțelege scrupulele actualului premier vizavi de adoptarea unei OUG, privind alegerile în două tururi de scrutin, aceasta fiind la „limita Constituției”.

Dar că „există în schimb posibilitatea angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului pentru adoptarea acestei modificări legislative, opțiune care este constituțională, care nu poate fi contestată sub nicio formă și care, de asemenea, vine în întâmpinarea voinței cvasigenerale a cetățenilor, privitoare la sistemul de alegere a primarilor. Se știe că peste 70 la sută din cetățenii României vor ca primarii să se aleagă cu majoritate de 50 la sută plus unu din voturi. De altfel, una dintre principalele revendicări ale protestatarilor și ale oamenilor care au susținut protestele și care într-un fel constituie baza legitimității Guvernului Cioloș este exact această revendicare, de alegere a primarilor în două tururi”, a mai spus Orban.

Sută la sută adevărat ceea ce spune prim-vicepreședintele liberal.

La urma urmei, așa cum mai scriam deunăzi, Ponta a plecat de la Palatul Victoria în urma protestului „străzii”, a reprezentanților societății civile, a zecilor de mii de tineri.

Această mișcare spontană, declanșată împotriva unui sistem corupt, susținut de o clasă politică depersonalizată, chiar dacă nu a elaborat un document programatic, a prezentat, totuși – inclusiv în cadrul întâlnirii pe care reprezentanții acesteia au avut-o cu președintele Iohannis, la Palatul Cotroceni -, un set de revendicări, inclusiv modificarea Legii electorale, în sensul celor enunțate mai sus.

Nu se poate să acceptăm rolul determinant al „străzii” în debarcarea lui Ponta, și, în același timp, să ignorăm cerințele de bun simț ale acesteia. E ca și când am considera mișcarea o uriașă bâtă de baseball, folosită de varii entități, politice sau de altă natură, spre a-l altoi pe ex-premierul pesedist, devenit indezirabil, la tărtăcuță.

Ponta însuși a considerat momentul demisiei ca fiind unul „potrivit”, declarându-se omul care „refuză să călca pe cadavre” pentru un joc/post politic.

În consecință, Iohannis l-a numit pe Cioloș „premierul guvernului său”, inclusiv pentru a gestiona cererile societății civile, pe care a sigurat-o că o aude, o ascultă, o înțelege.

Consider că, dincolo de orice înțelegere a blocurilor politice pe o lege electorală, care se adresează, în mod direct, alegătorilor, prevalează interesul societății, al electoratului.

Pentru asta, Dacian Cioloș, premierul lui Iohannis și al străzii, trebuie să țină cont, inclusiv, de cererile acesteia din urmă.

Cu siguranță, asumarea răspunderii de către un guvern este un act politic extrem de curajos, care demonstrează că un premier tehnocrat nu se situează mai aproape de interesul politic decât de interesul național, în ultimă instanță. (Sigur, nu vorbim aici de interesul național, așa cum a fost el identificat de generalisimul Oprea).

Eu nu cred că, într-o astfel de situație, în care societatea civilă a cerut schimbarea radicală, în bine, a clasei politice, PSD va depune o moțiune de cenzură prin care să dărâme guvernul Cioloș.

Întrucât, 2016 este, totuși, un an electoral.   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană