Prima pagină » Puterea Gândului » Primul tun al cuplului Dragnea-Oprea

Primul tun al cuplului Dragnea-Oprea

Primul tun al cuplului Dragnea-Oprea
Întreb și eu „din respect", înainte să tragem o concluzie: s-a mai pomenit electorat care să vadă cum doi lideri-de-partid-clienți-DNA palmează democrația pe cale de protocol politic?

Ce zice agenția de știri Mediafax: „Președintele PSD, Liviu Dragnea, și președintele UNPR, Gabriel Oprea, au semnat, joi, protocolul de colaborare, care prevede că organizațiile pot încheia alianțe în vederea alegerilor locale, o decizie definitivă privind liste comune pentru alegerile parlamentare urmând să fie luată ulterior. De asemenea, potrivit acordului, UNPR nu va susține modificarea legislației electorale în sensul revenirii la votul în două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor„.

Mai limpede, unul dintre cele trei puncte ale documentului amintit sună așa: „PSD și UNPR resping categoric, în anul electoral 2016, modificarea Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, precum și a Legii privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.

PSD și UNPR susțin inițierea unor dezbateri cu privire la întregul sistem electoral din România, începând cu noua legislatură a Parlamentului României 2016-2020„.

Cu alte cuvinte, cele două partide semnatare se vor opune categoric dezbaterii în plen, în actuala legislatură, a proiectului de lege referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, depus la Senat, de liberali.

Bref, declarația de azi a președintelui camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu – și el un doritor de asociere protocolară cu PSD -, cu privire la temă, este elocventă și „antepronunțată”: „Dacă vorbim de modificarea legii alegerilor locale trebuie să discutăm și alte lucruri. Când Parlamentul este pe final de mandat, cu credibilitatea scăzută foarte mult, cu erodarea politică firească, care are loc în orice ciclu electoral, nu se mai angajează proiectele mari de reformă politică. Ele revin viitorului Parlament care are o legitimitate reîmprospătată de alegeri. Deci, după alegerile următoare, putem să discutăm dacă este nevoie să modificăm sau nu legislația de Cod electoral. (…) Este o problemă de imagine pentru Parlament că încercăm să modificăm legislația electorală când vrea un partid ca să îi fie legislația convenabilă. Asta e problemă de imagine, dacă e să o spun clar. Parlamentul, până la urmă, ce face? Joacă tontoroiul după cum vrea un partid?„. Și a continuat, referindu-se, strict, la proiectul liberal: „Acesta poate să fie în circuitul parlamentar. Să știți că sunt multe trăznăi în circuit parlamentar, sunt multe proiecte care primesc avize nefavorabile de la comisii. Deci n-ar fi nici primul, nici ultimul”.

Cum ar veni, aceiași băieți care l-au dat țării pe neuitatul V.V. Ponta, ca să ni-i ofere, el, nouă, pe tavă – dar mai ales DNA -, pe Dragnea, Oprea, Șova, Vâlcov, Nica și alții – adică vreo câțiva dintre membrii celui mai cinstit guvern -, nu mai au încredere în traducerea dâmbovițeană a infailibilului gentleman agreement (unde ești tu, Hrebe, Doamne, ca să pui gura pe ei, și o vorbă, când ai spus-o, să ia glanda la mișei -, ci doar în înțelegeri nedemocratice, stipulate în documente aflate sub parafă și semnătură.

Acuma, pe Dragnea îl înțeleg: când vorbești cu Oprea, musai să-ți iei notițe, din respect, ca să vezi de unde pleacă, unde ajunge și câți oameni cere în coloană. Pentru că, azi, spune una, mâine, pe interes național, alta, poimâine își comandă, abulic, „la stânga-mpreeejur”, și face salt înainte și târâș pe coate, ca să se scoată din locul nepotrivit, unde s-a aflat la momentul nepotrivit, și tot așa, mai departe.

Mă rog, e limpede că numai cine nu muncește greșește, aflându-se, din respect, necontenit, în trafic, toată viața lui, fără concediu, ca japonezii, mă-nțelegi, înainte de harachiri.

Ei bine, despre acest nou protocol, pus la cale de lupii vechi, năpârliți de DNA – în sensul în care sunt nevoiți să-și schimbă părul, dar năravul ba -, precursor al mereu „proaspetei” coaliții PSD-UNPR-ALDE, care, din toamnă, ni-l va da înapoi pe V.V. Ponta, PNL spune că „asumă în mod oficial blocarea procesului legislativ, fiind pentru prima dată când partide politice, precum PSD și UNPR, (sprijinite de ALDE), stipulează într-un document oficial că folosesc majoritatea spre a împiedica dezbaterea și modificarea unei legi, în actuala legislatură.

”Interesul electoral major al PSD a făcut ca Liviu Dragnea să eludeze regulile elementare care privesc funcționarea unei democrații, ratificând astfel un abuz al majorității pe care o tranzacționează exclusiv în scop politic. În raport cu aceste rigori democratice prevăzute în Constituție, Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale stabilește procedura prin care un partid politic poate intra în analiza de neconstituționalitate a Curții Constituționale și consecințele unei posibile astfel de decizii” susțin liberalii, într-un comunicat.

Textul legii în discuție prevede că o astfel de contestație, cu privire la constituționalitatea unui partid politic „poate fi formulată de președintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern.

Dacă am ajuns, iar, la mâna lui Dacian Cioloș, e posibil să ne trezim cu încă o suspendare a deciziei, până prin miezul toamnei; iar vizavi de președinții de Camere, ce să mai vorbim?

În consecință, niciun fel de proiect pentru modificare Legii alegerilor locale, privind revenirea la două tururi de scrutin, nu va mai putea fi luat în discuție, până la finele legislaturii – deși proiectul liberal se află în circuit legislativ – întrucât, conform protocolului, de acum vor fi dezbătute în Parlament numai legile pe care „le vrea”  PSD-UNPR-ALDE.

Corectă decizie! Halal democrație!

Eu zic că, dacă tot e să se aleagă praful de gluma asta de democrație, să semneze și liberalii un protocol cu partidele rămase în piață, care să stipuleze că nu vor mai fi luate în discuție, vreodată, în vreo Cameră, proiectele legislative depuse de „protocolul concurent”. Vedem care câștigă!

Noi, cu respect vă spun, suntem deja pierduți.  

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!