17 martie 2016. Prima zi fără fum de țigară. O istorie a trasului în piept de nicotină. Pentru tot poporul românesc

Interzicerea

Ea nu-i nouă. Și nici de ieri, de azi, tutunul a fost interzis. Un prim răspuns putem găsi într-o scurtă istorie a prohibiției tutunului. Ne-a inspirat Andrei Oișteanu și cartea sa „Narcoticele” (Polirom, 2010), unde se arată că istoria trasului în piept a tutunului este și una a interzicerii lui. La noi și aiurea.

1. Altădată. În lumea largă

Secolul al XVII‑lea. Fumătorii erau amenințați cu excomunicarea, deportarea în Siberia. Sultanul Amurat al IV a ordonat ca fumătorii să fie pisați într-o piuă, iar Șahul Persiei le tăia nasul. Nici secolul XIX nu este altfel. Andrei Oișteanu arată că la Viena și în Transilvania, parte a Imperiului Habsburgic, regula era fără ciubuce. Oricine vroia putea smulge pipa fumătorului.

EXCLUSIVStenograme | Cum au ajuns doi polițiști să fie informatori pentru un clan de interlopi: „Sunteți mai mulți inși într-un dosar, sunt numele voastre, o să fiți chemați cu toții”

05:30

FLASH NEWSMarco Rubio anunță că nu mai este nevoie de o intervenție militară în Iran deoarece sancțiunile economice și blocada SUA și-au spus cuvântul: „Vor ajunge ca o țară din lumea a treia”

23:44

2. Altădată. La noi

În popor, tutunul este iarba dracului și zeița tutunului Pâca este o arătare de toată frica: „neagră și urâtă, cu coarne, cu un nas lung pe care scoate flăcări și fum, cu ochi bulbucați, dinți ca de mistreț, unghii ca secerile, coada ca de vacă și cu pipă între dinți”.

Domnitorul Nicolae Mavrocordat (1680‑1730) a scris „împotriva nicotinei”: „Unii oameni înghit fumul și îl trimit în stomac, făcându‑și burta o sobă, alții îl suflă prin nas în aerul de afară, alții, ceva mai măsurați în rău, îl aduc puțin în trup și îl scot în afară”.  Fiul lui Mavrocordat, conform lui Oișteanu, descrie efectele „ierbii plină de scârbă”. Ea distruge „gustul („prin amărăciune”), olfacția („prin mirosul rău”) și văzul (prin „întunecimea” provocată de fum)”. În secolul al XIX‑lea, „tiutiunul”  sau „mahoarca” se priza de către boieri și boieroaice ca un mare tabiet. Aveau ciubuce și narghilele cu „parfumatul tutun al Siriei”.

3. Ciubuc – cuvânt de rea faimă venit de la ritualul tutunului

Un cuvânt urât vine din epoca asta. Tot de la Andrei Oișteanu aflăm. Ciubuccii erau plătiți bine pentru felul în care întrețineau și umpleau pipele cu tutun. Pentru ciubuc luau bacșiș. Ciubucele „domnești” erau obiecte de lux, unele „erau atât de lungi (până la 1,5 metri), încât nu încăpeau în trăsură. Ele erau ținute de slujitori, care călătoreau afară, în spatele birjei. Când boierul mergea prin oraș călare pe cal, în spatele lui alerga un slujitor care îi ținea ciubucul și, dacă era întuneric, o torță (masala). Ciubucciu, ciubuc, bacșiș, nu?

Eminescu, mare tutungiu. Artiștii și tutunul

Cantemir își „umplea măruntaiele cu funingine” dis de dimineață. După Unirea Principatelor, se trece de la narghilea și ciubuc la „luleaua neamțului” și la trabucul sud‑american sau havana. Despre „planta veninoasă” tutun, Macedonski scrie :

„În norii ei albaștri se află cu uitarea/ Un fel de nouă viață, un fel de cântec lin,
Ciudata ei aromă îmbată cugetarea,/ Iar cine nu fumează nu este om deplin”.

Tot drog, era tutunul și pentru poetul Demetriade:

„Tutun, tutun, tutun/Suim prin al tău fum/Tutun, tutun, tutun/ Al nemuririi drum
A ta beție/ Tutun divin/ Mi‑arată mie/Un rai ce‑i plin”.

B.P. Hasdeu își confecționa singur țigările și „nu lăsa cu lunile să‑i măture odaia, în care scrumul, capetele de țigări, chibriturile și scuipăturile domneau în liniște”.

Garabet Ibrăileanu fuma ca turcul. Ipohondru fiind, își dezinfecta cu alcool degetele și cu foc, capetele de țigară. Tutunul îi dădea camerei lui Eminescu putoarea, dar distracției ei savoarea:

„Și mă urc în tren cu grabă/ Cu o foame de balaur,/ Între dinți o pipă lungă
Subsuori pe Schopenhauer./ Ș‑acum șuieră mașina./ Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,/ Milly‑mi râde – Ce‑mi mai pasă !”

Interbelicul nu umbla fără țigară pe stradă. Emil Cioran nu mișca un deget decât pentru o țigare. „Nu pot lucra decât intoxicat cu tutun. […] Otrava, otrava care mă făcea să lucrez”.

Astăzi

„Toată lumea azi fumează,/Scoate fum pe nas, pe gât ;/ Unii moda imitează,/ Alți fumează de urât.”, versurile Chiriței lui Alecsandri sunt la fel de valabile și pentru nefumători. Atenți la sănătate, unii chiar privim spre binele prietenilor, celor din familie, suntem mai atenți la binele nostru.

Azi, ca-ntotdeauna. 

Taguri: scârbe de fumători, ne-ați otrăvit, subvenționați industria tutunului care a băgat în pământ batalioane de nevinovați. Ne-am săturat, noi nefumătorii de lipsa voastră de voință, de lipsa de bun simț, de prefăcătoria că vă iubiți copiii, nu vă mai săturați, să vă ardă buza, să vă pută hainele, chiloții, muriți toxicilor. Criminalilor!

Și, cum tot am învățat din istorie

S-o spunem: nu mai umblăm cu țigara-n colțul gurii pe stradă, facem un bine celor mai nevinovați, copiilor, n-au de ce să urmeze modele proaste. În rest, la tot poporul, după lege europeană, urmează legea omenească: după ură, activism, răzbunare, vin like, prietenie, share, ritual, cafea și tutun, de data asta cu moderație, nu?

Hate, Like, Share, Ador.