Prima pagină » Magazin » Câștigă 10.000 de dolari pe lună, dar cheltuie de 4 ori mai mult. Situație financiară dificilă pentru soția lui Johnny Depp

Câștigă 10.000 de dolari pe lună, dar cheltuie de 4 ori mai mult. Situație financiară dificilă pentru soția lui Johnny Depp

Câștigă 10.000 de dolari pe lună, dar cheltuie de 4 ori mai mult. Situație financiară dificilă pentru soția lui Johnny Depp
Câștigă 10.000 de dolari pe lună, dar cheltuie de 4 ori mai mult. Situație financiară dificilă pentru soția lui Johnny Depp

Actrița americană în vârstă de 30 de ani a intentat divorțul de soțul ei, Johnny Depp, săptămâna trecută, cerând în instanță să îi fie acordat un suport conjugal în valoare de 50.000 de dolari pe lună și să îi fie achitate toate costurile legale.

Aceasta a invocat diferențe ireconciliabile între cei doi, fapt ce a declanșat o luptă aprigă pentru averea lui Depp, în valoare de 400 milioane de dolari.

Acum, în documentele de venituri și cheltuieli depuse de echipa lui Heard, se arată că actrița are un venit de 120.000 de dolari pe an din afaceri, fără a fi puse la socoteală veniturile obținute din filme.

Actele arată, de asemenea, că Amber are un venit lunar de 10.000 de dolari, dar aruncă aproximativ 44.000 de dolari pe lună pentru „cheltuielile de bază”.

Această sumă include 10.000 de dolari chiria, încă 10.000 de dolari pentru „distracție, cadouri și vacanțe”, 2.000 de dolari pe haine, 2.000 de dolari pentru cinele în oraș și 300 de dolari pentru curățătorie. În plus, 2.000 de dolari reprezintă cheltuielile pentru mașină/ transport, iar alți 10.000 de dolari se duc pe provizii pentru animale și plata publicistului și agentului ei.

Avocata care o reprezintă pe Heard în procesul cu Depp, Samantha Spector, este plătită cu 550 de dolari pe oră.

Venitul total înregistrat de Amber Heard anul trecut este de 250.000 de dolari, iar cheltuielile ei au valorat 209.000 dolari, ceea ce i-a lăsat actriței doar un mic profit.

Cuplul divorțează în California, un stat care împarte bunurile maritale folosind metoda partajului bunurilor comune. Asta înseamnă că un judecător va împărți activele deținute de cuplu în mod egal, permițându-le să își păstreze bunurile moștenite sau deținute înaintea căsătoriei.

A fost sugerat că Amber ar putea obține în urma divorțului cel puțin 15 milioane de dolari.

Amber Heard a depus actele pentru divorț la doar 15 luni de căsnicie pe 23 mai și pe 27 mai, a obținut un ordin de restricție, sub acuzația de violență domestică, împotriva lui Johnny Depp, după ce a declarat că soțul ei a abuzat-o fizic, cu două zile înainte ca ea să ia decizia de a se despărți de el, într-un incident în care Johnny Depp i-ar fi aruncat un iPhone în față.

Johnny a negat acuzațiile aduse de Amber, iar avocatul lui a susținut că Amber Heard a iscat deliberat acest scandal pentru a-și asigura prematur „o rezoluție financiară”.

Johnny Depp este considerat unul dintre cei mai importanți actori din generația sa, alături de George Clooney și Brad Pitt. Artist versatil și extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simțit în largul lui atât în producțiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Pirații din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, cât și în producții independente, precum „Jurnalul unui iubitor de rom”, dar și în colaborările sale cinematografice cu regizorul american Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călărețului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Mireasa moartă/ Corpse Bride”, „Alice în Țara Minunilor” și „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.

Deși a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, Depp nu a reușit până în prezent să obțină nicio distincție din partea Academiei Americane de Film. Totuși, a fost premiat cu un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din „Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street”, în 2008.

Amber Laura Heard este o actriță americană născută în 1986, în Austin, Texas. Heard a jucat în filmul nominalizat la Oscar, „North Country” (2005), în care a interpretat o serie de flashback-uri ale personajului jucat de Charlize Theron. Aceasta a mai apărut în „Syrup” (2013), „Drive Angry” (2011) 3D, „The Joneses” (2009), „Never Back Down” (2008), „Alpha Dog” (2006) și „Friday Night Lights” (2004). Pe micul ecran, Heard a debutat în drama „Hidden Palms” (2007), și a avut roluri episodice în serialul „Californication” (2007) și „Criminal Minds” (2005).

Heard trăiește în Los Angeles, fiind implicată activ în acțiunile organizației Amnesty International. În 2015, s-a căsătorit cu actorul Johnny Depp.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale