Integritatea președintelui Iohannis s-a năruit la picioarele lui Tăriceanu

Integritatea președintelui Iohannis s-a năruit la picioarele lui Tăriceanu
Publicat: 17/12/2016, 18:35

Chiar și celui de-al doilea om în Stat, „penalului” Tăriceanu, i s-a refuzat atunci prezența în tribuna oficială, în numele „criteriilor de integritate” cu care defila Klaus Iohannis.

După alegeri, a fluturat „criteriile de integritate” mai cu sârg, punându-le chiar deasupra legii. Kantianismul, pardon, klausismul acesta inflexibil a putut stârni, până astăzi, o anumită simpatie. Cu legea morală în el și cerul înstelat deasupra, Președintele păstra un soi de altruism romantic, într-o țară putredă de corupție. L-am crezut.

L-am crezut, până astăzi când am aflat cu toții că – în timp ce arbora principii uriașe – se hârjonea politic tocmai cu „penalul” Tăriceanu. „A fost o discuție informală, o discuție politică și nu s-a referit la PNL” a recunoscut, într-o conferință de presă crispată. O discuție informală? Adică „neoficială, neprotocolară, familiară”? Cu „penalul”? Si, dacă nu s-a referit (și) la PNL, la ce s-o fi referit?

Închipuiți-vă numai: s-au întâlnit Moralul cu „Penalul”, pe ascuns, ca să discute cauzele pentru care Pietro Aretino a murit de râs (am dat un exemplu livresc, puteam găsi unul deochiat).

Ce s-a discutat? A luat-o gura pe dinainte pe doamna Turcan, președintele interimar al PNL, cum a ieșit de la așa-zisele consultări: „Dacă vom ajunge în situația de a propune un premier, bineînțeles că domnul Dacian Cioloș va fi prima opțiune, însă în același timp noi suntem oameni realiști și este clar că am ajunge în situația de a propune premier dacă s-ar forma o coaliție de dreapta. Deci, trebuie să fie o persoană care să poată să strângă partidele de dreapta”.

Deci, tema „discuției informale” Iohannis-Tăriceanu a fost alcătuirea unei coaliții de dreapta, care să pună între paranteze votul popular. (Ați remarcat tonul scârbit-superior cu care astăzi, în conferința de presă, Președintele a rostit sintagma „votul popular”?).

Și iată cum integritatea lui Klaus Iohannis s-a prăbușit la picioarele lui Tăriceanu…

Mi-e teamă că, atunci când spune că discuția „nu s-a referit la PNL”, Președintele României minte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Verișorul Raisei a recunoscut că a ucis-o. Ce se întâmplă acum cu băiatul de 15...
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
Dieta Matildei Pascal Cojocărița. Cele 3 alimente la care a renunțat definitiv fosta Miss România
15 județe, sub cod galben de vreme severă până la noapte. Meteorologii anunță ploi torenţiale,...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Verișorul Raisei, în vârstă de 15 ani, a recunoscut că a ucis-o. Autoritățile l-au reținut,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Fenomen RAR pe cerul Pământului! 6 planete vor face PARADĂ
Devine interzis în TOATĂ EUROPA. Schimbare drastică dictată de la vârful UE
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
(P) O centrală de detecție incendiu „descoperă” pericolul la timp, înaintea ta!
×