Prima pagină » Știri politice » Declarația care tulbură și mai mult apele în PSD: cine ar putea fi ”noul președinte” al partidului

Declarația care tulbură și mai mult apele în PSD: cine ar putea fi ”noul președinte” al partidului

Declarația care tulbură și mai mult apele în PSD: cine ar putea fi ''noul președinte'' al partidului
Mihai Chirică, vicepreședintele PSD, a spus duminică, în cadrul unei emisiuni, că prim-ministrul Sorin Grindeanu a acumulat ceva experiență în această perioadă a protestelor și că acest "duș rece cu sloiuri de gheață" l-a întărit, el putând să îi urmeze lui Liviu Dragnea la conducerea partidului, după retragerea acestuia.

„Domnul Grindeanu, în momentul de față, a căpătat o experiență pe care unii prim-miniștri nu au avut-o nici la finalul mandatului. Deci, acest duș rece cu sloiuri de gheață, în momentul de față, sunt sigur că l-a întărit, nicidecum nu l-a distrus. A înțeles cât de importantă este percepția publică asupra unui act, indiferent că provine din Ministerul Justiției sau nu”, a declarat Chirică.

La întrebarea dacă premierul țării ar putea deveni următorul lider al PSD, Mihai Chirică a răspuns: „Da, și Sorin Grindeanu poate fi președinte PSD, ca mulți alții, în condițiile în care domnul Dragnea ar ajunge în situația în care trebuie să părăsească conducerea acestui partid”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Pe cine ajută scandalul de la Eurovision. Expert din Moldova: „Este exploatat de mai multe forțe politice”
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
Astronomii au găsit una dintre primele galaxii ale Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Oamenii dintr-un anumit loc din lume au dezvoltat o superputere digestivă ciudată