Prima pagină » Știri politice » Dragnea face evaluarea Guvernului și anunță posibile remanieri la vară. „Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru”

Dragnea face evaluarea Guvernului și anunță posibile remanieri la vară. „Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru”

Dragnea face evaluarea Guvernului și anunță posibile remanieri la vară. „Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru
Evaluarea primelor trei luni de mandat ale Guvernului Grindeanu se face în Kiseleff, nu la Palatul Victoria. Liviu Dragnea a anunțat că va prezenta o analiză la finalul acestei săptămâni, „ca președinte de partid", precizând că o discuție despre posibile remanieri se va face cel mai devreme la vară. Mai mult, șeful PSD a anunțat că obiectivul său nu mai este să fie premier, indiferent de decizia CCR în privința legii care i-a închis ușa Guvernului.

„Sper ca la sfârșitul săptămânii  să am o conferință de presă să prezint o evaluare a activității Guvernului, ca președinte al partid și prin comparație cu programul de guvernare”, a declarat Dragnea, la RTV. El a comentat că având în vedere „perioada tulbure” din ultima perioadă, Guvernul „și-a făcut treaba”, iar „rezultatele pe primele trei luni sunt bune”.

Întrebat dacă se pune și problema unor remanieri, Dragnea a afirmat că astfel de discuții vor avea loc la începutul verii, după ce va fi făcută o analiză mai amănunțită în Guvern în luna mari.

„Vom vedea dacă vor fi schimbări sau nu, la vară, la toamnă, dacă se vor face la anul sau nu se vor face. E prematur să discutăm acum. Majoritatea miniștrilor își fac treaba”, a precizat Dragnea.

Înaintea deciziei Curții Constituționale pe legea care i-a interzis să fie premier, șeful PSD susține că această discuție e acum „istorie”, obiectivul său nemaifiind instalarea la Palatul Victoria. 

„Ceea ce s-a întâmplat este istorie. (…) Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru. Obiectivul meu este să gestionez, atât cât pot, conducerea Camerei și conducerea Parlamentului împreună cu Călin Popescu Tăriceanu și să sprijin cu toată puterea mea acțiunea guvernamentală indiferent ce va spune CCR săptămâna viitoare”, a arătat Dragnea. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!