Prima pagină » Știri » Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare
Fostul primar al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Târgu Mureș la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, sentința fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit deciziei magistraților Curții de Apel Târgu Mureș transmisă, vineri, corespondentului MEDIAFAX, fostului edil al Bacăului i se interzic o serie de drepturi, printre care cel de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

„Curtea de Apel Târgu Mureș condamnă pe inculpatul Stavarache Romeo pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat) pe o durată de 3 ani. Deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată de acesta în stare de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu. Decizia este definitivă”, se arată în documentul citat.

Magistrații au constatat că Stavarache a fost reținut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 și de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016 și supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 2 aprilie 2016 până la data pronunțării deciziei.

„Dispune confiscarea de la inculpații Stavarache Romeu și Goian Liviu în cotă egală de 50% a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la un denunțător, cu titlu de mită, respectiv câte 153593,5 lei de la fiecare dintre cei doi inculpați”, se mai arată în decizia Curții de Apel Târgu Mureș.

Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2011 Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalți doi inculpați, a cerut și primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani. Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăți comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituție, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, suma totală de 810.670 de lei.

În luna ianuarie 2009, primarul Stavarache a cerut unui alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societății comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiți în două tranșe, prin intermediul unei asociații sportive.

În luna aprilie 2009, Stavarache a pretins de la același om de afaceri un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate și Agenția Națională pentru Locuințe București, având ca obiect construcția unui bloc cu 45 de locuințe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 de euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 – septembrie 2011, primarul Bacăului a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, suma totală de 1.259.789,03 de lei.

Procurorii DNA mai spun că în martie 2010 Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăți comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să își execute în mod corespunzător obligațiile care decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte, în lunile martie 2010 și aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei.

De asemenea, în perioada martie – aprilie 2009, împreună cu o altă persoană, primarul i-a solicitat unui om de afaceri suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociații sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiți în 24 aprilie 2009.

În 2014, procurorii DNA au cerut arestare preventivă pentru Romeo Stavarache, Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă.

Liviu Goian era fotbalist la CSM Suceava și Selena Bacău și deținea un post local de televiziune. Liviu Vasile Cenușă este văr al primarului Stavarache și era patron al unui ziar local.

Până când a fost reținut, în 2014, Romeo Stavarache a fost primar al municipiului Bacău, din 2004.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ