De ce nu sunt de acord cu Adrian Sârbu. Câteva observații despre protocoalele SRI

Asistăm pe zi ce trece la spectacolul dinamitării României, al capitulării rând pe rând a instituțiilor care își au rostul lor constituțional într-o democrație: Cetățean, Parlament, Președinție, Guvern, Justiție și, de ce nu, alte instituții abilitate ale statului, că tot este o sintagmă des folosită în această perioadă. Totul printr-o complicitate, scoasă acum la lumină, a tuturor actorilor, complicitate care acum a declanșat efectul de domino. 

Faptul că nu vorbești despre anumite lucruri, că te faci că nu le vezi, că le accepți pur și simplu ca și cum ar fi normale – iar noi am manifestat în istoria noastră recentă psihoza ca mod de viață – nu înseamnă că acestea nu există și, mai mult, în ultimă instanță, nu se vor întoarce împotriva noastră. 

Serviciul Român de informații nu ar fi ajuns să aibă atâta putere în România fără sprijinul nemijlocit al clasei politice, de la un cap la altul, de după Revoluție până astăzi. 

ULTIMA ORĂ Trenurile CFR, trase pe dreapta. Lista completă a tuturor trenurilor anulate pe 18 februarie include și rute foarte populare

13:36

ULTIMA ORĂ Prima reacție a lui Nicușor Dan după decizia CCR pe pensiile magistraților: „Un gest de echitate așteptat de societate”

13:34

Nu mai e niciun dubiu că, după 22 decembrie 1989, cei care au preluat puterea, venind din eșaloanele doi-trei ale sistemului nu au avut niciun interes de a renunța la beneficiile colaborării cu Securitatea, cum nu ar trebui nici să ne facem iluzii că, peste noapte, oamenii care îi priveau pe securiști cu respect și chiar cu invidie și-au schimbat punctul de vedere despre această breaslă. 

În interesul lor perfid, politicienii au dat putere SRI începând cu cel mai înalt nivel. CSAT, instituție condusă de președintele României care, potrivit legii fundamentale, veghează la respectarea acesteia și la buna funcționare a autorităților publice, a sfidat toate legile și a oferit Serviciului posibilitatea de a exercita atribuții care încalcă flagrant principiile constituționale. De la hotărârea CSAT nr.0068/2002 prin care a fost desemnat ca autoritate națională, în domeniul realizării interceptărilor, SRI și-a început cariera de organ de urmărire penală cu largul concurs al politicienilor.

Mi-aduc aminte de dezbaterile din parlament pentru noul Cod de procedură penală, când în prezența ministrului Justiției la acea vreme, Monica Macovei, parlamentarii aveau o dilemă la articolul privind punerea în executare a mandatului de interceptare, dacă să scrie în lege SRI sau nu. Niciun moment cineva nu și-a pus problema că doar procurorul sau alte organe judiciare pot dispune acest lucru, dilema fiind că, dacă scriu SRI, o să le sară toată lumea în cap. În final, toată lumea a fost de acord că, de vreme ce SRI este singura autoritate de interceptare, cum decisese CSAT, pot să pună în lege doar sintagma „alte organe specializate ale statului”. Vreme de 10 ani, absolut nimănui nu i s-a părut nimic în neregulă, până când, în 2016, Curtea Constituțională a invalidat articolul ca fiind contrar legii fundamentale și conferind un statut ilegal SRI. 

Cu hotărârea CSAT în mână – CSAT care organizează și coordonează activitatea Serviciului – SRI a jucat pe tot terenul, transformându-se în „Dumnezeul puterii din România”, cum plastic a spus fostul președinte Traian Băsescu, într-un interviu acordat Gândul, în 2016. „Au dobândit atâta informație și atâta putere, iar puterea excesivă te deformează. Când știi tot despre orice politician, când știi tot despre orice judecător, când știi tot despre orice procuror – mă refer la SRI, clar – și pe urmă începi să transferi informația, selectiv, către un DNA care a devenit o măciucă care execută…”, asumându-și, tardiv, greșeala de a fi menținut în funcție în SRI oameni lăsați de Iliescu pentru că „deveniseră cei mai buni informatori despre ceea ce e în sistem”. Mai evident de atât colaborarea toxică nu poate fi deconspirată. 

Însă interesul nu a fost doar la nivelul președintelui, ci și al celorlalți potentați politici ai momentului. Șefi de partide parlamentare, ai căror senatori și deputați trebuiau să exercite, prin Comisia SRI, controlul civil asupra Serviciului erau interesați de negocierea directă a propriilor interese cu conducerea acestuia. Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, a declarat recent într-un interviu pentru Gândul, cum la sindrofiile SRI era „tot statul”. La fel, fostul premier, Victor Ponta, a afirmat de curând cum a aflat că lui Liviu Dragnea i se pregătea un flagrant și au mers împreună la K2 să discute situația cu șefii SRI. Deci nu au dat fuga la un avocat, ci au mers la SRI unde era tot statul, unde politicieni, judecători, procurori își negociau dosarele. 

Un coleg m-a întrebat astăzi de ce mă preocupă atât subiectul protocoalelor și de ce nu scriu despre oamenii care mor cu zile în spitalele care arată jalnic, care nu au medicamente uzuale? Probabil că nu l-am convins explicându-i că acest lucru este o consecință a corupției negociate la cel mai înalt nivel, că dosarele au fost scoase de la sertar când a fost momentul, când cineva dădea semne că vrea mai mult decât i se permite. Lista de exemple este lungă, de aceea aș aminti doar despre celebrul dosar Belina în care e implicat Liviu Dragnea. Gândul a scris pe 1 decembrie 2013 despre această afacere (AICI) și despre toate încrengăturile sale. Repet pe 1 decembrie 2013. La DNA, dosarul a explodat abia patru ani mai târziu, pe 22 septembrie 2017. Șefa Direcției, Laura Codruța Kovesi, a explicat că s-a autosesizat dintr-un material de presă apărut atunci. Greu de crezut că cei din DNA nu citeau presa în 2013. Din câte știu o citeau destul de atent. 

La fel de neatenți probabil au fost și judecătorii și procurorii care erau pe lista de invitați a SRI, care nu au scos o vorbă despre rolul Serviciului în procesele penale. Nici măcar atunci când generalul Dumitru Dumbravă, încă în funcție la SRI, a susținut că justiția este „un câmp tactic” pentru Serviciu. Ca în cazul procurorilor care trebuiau să dea raportul la SRI, s-ar putea să avem surpriza să aflăm, odată cu desecretizarea protocolului încheiat cu Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă acest lucru se va întâmpla, cum și unii judecători dădeau raportul la SRI, de vreme ce dosarele erau făcute cu sprijinul Serviciului Român de Informații, cum cu mândrie DNA scria la finalul fiecărui comunicat până de curând. Un prim pas din sistem spre o justiție egală pentru toți a fost făcut de CSM care a cerut miercuri desecretizarea protocoalelor dintre SRI și sistemul judiciar, precum și a hotărârilor CSAT care au legătură cu asta. 

Probabil că, dacă se va merge până la capăt, vor fi dosare care vor pica și mulți care vor scăpa. Asta nu înseamnă că în România nu există corupție, că în România nu se fură. Întrebarea este dacă merită să renunțăm la drepturi și libertăți doar pentru satisfacția de a-i vedea pe unii, selectați, la pușcărie. Cineva îmi spunea la un moment dat că merită, că el nu se teme că nu a făcut nimic. Nu mi-aș dori să retrăiesc vremurile în care pușcăriile erau pline de oameni care nu au făcut nimic.