Prima pagină » Puterea Gândului » Taxa de poluare. Exact ce (nu) au promis în campanie…

Taxa de poluare. Exact ce (nu) au promis în campanie…

Taxa de poluare. Exact ce (nu) au promis în campanie...
Taxa Oxigen, la un pas să intre în vigoare. Regimul de circulație al mașinilor în Capitală. Ce tarife și amenzi vor fi aplicate
Noua taxă va rezolva problemele bugetului. Dar noxele care intoxică orașele? Mihai Găinușă enumeră cum a rezolvat Dizgrațiela vânzarea pungilor din plastic sau problema urșilor plimbăreți

Exact ce au promis în campania electorală: noi taxe și impozite. Rectific: exact ce au promis în campania electorală: scoaterea a 105 taxe și impozite. Rectific din nou, 104 taxe.

Însă poate o să mă credeți nebun, e o măsură foarte bună! Prin impunerea noii taxe – căci vă dați seama, nu poate fi vorba despre o dezbatere cu societatea civică, cu transportatorii, șoferii și organismele internaționale, pur și simplu s-ar pierde timpul aiurea – prin această taxă, practic, s-ar rezolva definitiv problema noxelor din aglomerările urbane.

Grațioasa doamnă Dizgrațiela Gavrilescu a decis într-o noapte să-i ardă la buzunar pe fraierii… Pardon!  …pe cetățenii care oricum sunt pârliți de accizele din carburant, de rovignete, taxe de pod și impozite pe mașini. Aceasta e o gândire foarte bună: numai dacă le dai cu insecticid, pui capcane, chemi dezinsecția și le calci cu piciorul, abia atunci furnicile alea nenorocite, care aleargă de colo-colo să caute de mâncare cu mașinile lor micuțe, ca să-și hrănească familiile, abia atunci o să crape naibii, ca să circule doamna Dizgrațiela liniștită în mașina ei cu girofar.

După cum știți, doamna de la Mediu a reușit într-un timp excepțional de scurt să rezolve toate problemele ministerului, cum ar fi chestiunea pungilor de plastic care poluează natura. Acestea nu se mai vând în supermarketuri! Ura!

Ci doar la comercianții din piețe, care-ți vând roșiile și merele la pungi de plastic. Aaaa!  …și la buticuri, unde pâinea e pusă în punguțe fine de plastic. Aaa!  …și la gogoșerii, șaormerii, farmacii. Aaa! …și pe poți cumpăra nestingherit de la orice angro, sub formă de sul gros, ca să le pui în vânzare sau să le folosești în gospodăria proprie. Aaa! …și la magazinele de firmă din mall-uri, de unde-și face cumpărăturile doamna ministru.

Dar toate acestea sunt, pur și simplu, mici amănunte care vor fi reglate pe parcurs. Între timp, doamna ministru trebuie să rezolve și problema urșilor care tot apar, ba pe autostrăzi, ba prin orașele și satele de la munte. La câmpie apar doar șobolanii uriași, căpușele și țânțarii cu West Nile, dar acestea nu sunt problemele doamnei Dizgrațiela, ci ale primăriilor, deci ale nimănui. Doamna ministru va rezolva și problema terciuirii urșilor pe asfalt. Foarte simplu: înainte ca aceștia să traverseze și să riște să fie omorâți de TIR-uri, ei vor fi omorâți de vânători. După cum se știe, e o măsură aprobată la nivel european. Germania, Franța și Elveția își mitraliază fauna pe unde o prind. Totuși, cel mai eficient ar fi ca Ministerul Mediului să colaboreze mai bine cu Jandarmeria. Aceasta va folosi aruncătoarele de gaz lacrimogen modificate în aruncătoare de flăcări, pentru ca dihăniile să se zvârcolească urlând. La fix pentru un filmuleț de prezentare turistică a României.

Dar doamna Dizgrațiela trebuie acum să mai rezolve, săraca, și problema mistreților infestați cu pesta porcină. Nu, aceștia nu trebuie tranchilizați, prinși și introduși în rezervații speciale, sub observație. Cel mai eficient e să fie împușcați din TAB sau călcați sub șenile de tanc.

Revenind la taxa de poluare – și nu vorbesc aici de aia pentru care nu mi-am primit încă banii înapoi, ci despre noua taxă – aceasta va rezolva definitiv problema noxelor din oraș. Bine, cu excepția transportului în comun. Și a camioanelor, tractoarelor sau a utilajelor poluante ale Primăriilor. Aaa! …și a mașinilor de gunoi. Și a avioanelor pe kerosen. Și a locomotivelor pe motorină. Și a furnalelor pe cărbune. Deja sunt prea multe.

Oricum, banii din taxe vor fo folosiți eficient la… la… cred că la cumpărarea de gloanțe pentru faună. Care va fi îngropată în saci de gunoi din plastic. Nedegradabili.

 Nu se mai vând PUNGI DE PLASTIC? 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Procedura «Vatican» pentru desemnarea premierului. Ideea lui Kemelen Hunor
Digi24
Nou val de recrutare forțată în armata rusă: datornicii și foștii deținuți, printre ținte. Mișcarea Ateș: Nu semna nimic sub amenințări
Cancan.ro
Fulgy a fost externat de la Obregia! Primele DECLARAȚII făcute de fiul Clejanilor
Prosport.ro
FOTO. Soțul milionar a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. Cum arată și ce a decis
Adevarul
„Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”. Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan
Mediafax
Mai rezistent decât premierii britanici. Larry, motanul de la Downing Street, bifează încă un mandat
Click
La ce viciu a renunțat Irinel Columbeanu, de dragul Irinucăi. Când se vor revedea din nou: „Va fi ca o surpriză!”
Digi24
Becali dezvăluie ce i-ar fi mărturisit Grindeanu în timpul votului pentru Guvernul Veștea: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
Toto Dumitrescu, INTERNAT la Obregia! Poliția a intervenit de urgență
Ce se întâmplă doctore
Canicula și simptomele care te trimit direct la medic. Semnele că organismul nu mai face față căldurii excesive
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Cum poți să faci ca Android Auto să ruleze mai rapid? Cinci sfaturi pentru șoferi
Descopera.ro
Ce-ar putea fi „zumzetul” misterios auzit de oameni din întreaga lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Locul de pe planetă în care o dată pe an se adună cei mai mulți șerpi