La trecutu-ți mare, care viitor?

Am privit toată dimineața, în buclă, ca pe o pedeapsă meritată, filmulețul triumfalist al Guvernului. Filmulețul aniversar de care atârnă ciorchini de adjective, filmulețul cu fotograme ciordite, care celebrează o sută de ani, câți a fost nevoie ca istoria să reverse pe plaiurile noastre binefacerile regimului Dragnea.

Elita politică tratează România ca pe o babă senilă, refuzându-i eternitatea și urându-i cu voci patetice, de strănepoței duhnind a PR ieftin, „La mulți ani”.

Centenarul Marii Uniri ne prinde cu un Parlament în ședință solemnă (pe care aleșii l-au onorat chiulind în grup transpartinic), cu răfuieli mărunte drapate în discursuri aniversare, cu Palatul Victoria burdușit de slugi proaste și hoațe, cu un Președinte fără Proiect de Țară, care îmbracă idei mici în vorbe mari și subliniate retoric, un Președinte-navetist, căruia i se golește funcția de prerogative, în timp ce crede senin că a fost trimis la Cotroceni să se simtă confortabil, cu suferința românilor care se încăpățânează să mai rămână și cu dorul de țară al românilor alungați.