Prima pagină » Puterea Gândului » Liviu Dragnea, între „deep state” și „deep throat”

Liviu Dragnea, între „deep state” și „deep throat”

Liviu Dragnea, între
Escobarul din fruntea PSD și-a pus și majoritatea primarilor în cap. Vezi de ce crede Liviu Mihaiu că Liviu Dragnea nu prinde Paștele

Ponta îl vampirizează de tot ce-nseamnă cadru nostalgic. Dacă e și cu ceva formă de colaborare cu serviciile secrete – arbitrul suprem al politicii românești, după epoca „fondatoare”, Băsescu – atunci defectarea e ca și asigurată.

Iar dacă ne uităm la ultimele două achiziții de soi ale „micului Titulescu” detronat: Mihai Tudose – fost premier pus să jure în Comitetul Politic Executiv al PSD că nu are agendă dublă – și Georgian Pop, foșt șef al Comisiei de Supraveghere a SRI, figurant de tip „selfie” în raporturile sale de control cu acest serviciu, atunci ne dăm seama că s-a dat semnalul ultimelor atacuri ale clonelor.

În aceeași ordine de idei și fapte subversive, mai sunt două războinice de marcă pierdute în războiul teleormănean al social-democrației:

Corina Crețu, singurul nostru comisar european, care și-a părăsit partidul în care se află de peste 25 de ani, optând pentru lista de europarlamentare a Pro României lui Ponta și Gabriela Firea, al cărei sprijin politic i-a fost retras, plus 180 de milioane de euro, deci și posibilitatea de a avea guvernul ca partener în proiectele sale mari, menite să-i dea combustibil pentru a doua candidatură la București.

Primărița vedea de mult negru în fața ochilor și va voi sângele tuturor teleormănenilor din social-democrația românească, cu-atât mai mult cu cât, de la 10 august, iluzia bugetelor s-a topit în urzeala tronului lui Carmen Dan, cea care a asigurat back-up-ul bătăliei anti #rezist, riscând penal pielea celui mai apropiat colaborator al Gabrielei, ex-prefecta Speranța Cliseru.

De fapt, provocarea la luptă dreaptă, corp la corp, s-a făcut vizibilă, zilele trecute, troznind pe rețelele de socializare direct de pe telefonul mobil al primarului general.

Mănușa dnei Firea arată cam așa, pe contul său personal:

Război total împotriva conspirației cu proști a lui Dragnea

Ba mai mult, ca să fie și cu flăcări, Escobarul din fruntea PSD și-a pus și majoritatea primarilor din țară în cap, odată cu ideea erdoganistă de a ține o bucată mare din bugetele cuvenite primăriilor, centralizând 40% din bani la cheremul său. Iar reprezentanții comunităților vor spune îndreptățit alegătorilor, indiferent de culoarea politică a edilului revoltat, că: „Guvernul e de vină! Ne-a luat banii!”

Bunăoară, cel mai înjurat om al momentului și-a atras cel mai mare dușman intern, care aduce o oaste imensă de bugetari ce vor manevra furibund, nu-i așa, pentru bani, orice resursă pentru a-l da jos pe omul care ține țara într-o gherilă financiară tâmpită. Într-o administrație care este practic mai blocată și ineficientă ca niciodată, rebeliunea primarilor va fi letală.

Dragnea și statul paralel egal foot

Unul dintre marile subiecte-aliat ale fostului majordom al tuturor foștilor președinți PSD și PD (pentru cine nu știe, Adriean Videanu l-a adus în politică pe Liviu Dragnea) și  care îl țineau drept „erou” al tuturor năpăstuiților luați la talere de Justiția binomului, este „Statul Paralel”. Dincolo de faptul că a făcut pe ospătarul la chermezele cazone la care nici Băsescu nu se ducea, ca să nu se-amestece șantajul și băuturile cu prea mulți martori, stăpânul tractoarelor din PSD le-a mărit pe 2019 bugetul tuturor serviciilor secrete cu o medie de 14%, începând cu 4,8 % (SRI) până la peste 20% STS și SPP, în buna tradiție a ultimilor 15 ani de exponențiale și succesive măriri.

Prefăcându-se mirat, ca un om venit din concediu, ce nu a avut timp să-și dea avizul pe bugetul țării, șerpilianul Dragnea apare în spațiul public, jucând o grețoasă indignare, cum că banii aceștia mai bine se duceau pe vitaminele D ale copiilor (sic! – de unde a furat Dragnea conform folclorului jurnalistic!!? – de la copii), lăsând un gust amar în gura adversarilor „statului paralel”, ca Liviu Pleșoianu, colonelul Dragomir, Antena 3, RTV și alte categorii de stipendiați sau admiratori ai dublului condamnat penal. Alți candidați la inamiciție.

Poza de bunker, cu creionul in mână, pe foaia bugetului, e deja notorie pentru a mai înșela aparențele și a face credibilă orice formă de inocență.

Iar, dacă la sinopsisul dușmanilor vechi și noi al celui mai influent om cu față de tractorist din România, mai alăturăm și pe Președintele Iohannis, Ambasadele, Băncile, Corporațiile, George Maior, Coldea, Mugur Isărescu, sectorul civil profesionist neguvernamental, presa filoamericană și două condamnări penale, putem să credem că președintele PSD nu prinde Paștele.

Și nici ambasada de la Ierusalim și nici medalia de la Patriarhul Daniel nu vor mai folosi la „Înviere”.

No Resurection Guaranteed.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Vremea în România până la sfârșitul lunii iulie. Prognoza actualizată de la ANM