Prima pagină » Puterea Gândului » Luați „Genunchele” de pe gâtul presei!

Luați „Genunchele” de pe gâtul presei!

Luați „Genunchele
Din toată nebunia, generată peste zi, de prezența lui Dragnea la ÎCCJ, cel mai tare m-a șocat primirea a încă unei lovituri de „Genunche" în moalele capului.

Că avea să fie prezentă în decor lume luminată (și mai puțin luminată) era de așteptat. Chiar Dragnea ne povestise, deja, încă de săptămâna trecută, că oamenii i-au cerut să nu cedeze, și că, dacă „îl vor lua”, îl vor „scoate ei de acolo”.

Vârfurile de lance ale „#rezist” ne obișnuiseră, și ele, cu prezența cvasipermanentă la evenimentele din teren – termene de judecată, vizite de „lucru” în filiale, acțiuni electorale.

Că Jandarmeria, aflată în număr mare în consemn, avea să încurce lucrurile, mai degrabă decât să le descurce/fluidizeze/organizeze, era de așteptat. De asemenea, la fel de previzibil era și faptul ca reprezentanții instituției susnumite urmau să fie mai mult decât scrufuloși la datorie, cu presa, întruct acesta e trendul.

Că urma ca avocații celor judecați să facă orice prevede legea, în beneficiul clienților lor, din nou era previzibil – inclusiv fructificarea fiecărei portițe/chichițe, apărute în context.

Că urma, de asemenea, ca Instanța să amâne verdictul – cu siguranță, până după decizia CCR, pe speța completurilor de trei judecători -, era, și asta, de la sine înțeles.

Dar, ca peste toate aceste date intuite/bănuite ale evenimentului să apară, iar, șocantul „Pop-Genunchi”, survolându-le și bâzâindu-ne, ca o muscă viu colorată, ei bine, asta face parte din neprevăzut.

„Eu nu am înțeles ce își doreau, cu adevărat, cei care protestau în fața Instanței. Prin absurd, să spunem că nu existau jandarmii, ce voiau? Să-l linșeze? Voiau să-l ucidă pe domnul Dragnea? (…) Și jurnaliștii, de ce trebuia să fie și jurnaliștii acolo, dacă mă-ntrebați?! De ce n-așteptăm să se termine procesul?”, a afirmat Pop la un post tv.

Habar n-am dacă omul acesta vrea, cu orice preț, să-i intre în grații lui Dragnea, debitând tot felul de enormități.

Habar n-am dacă, pur și simplu, nu-și dă seama de penibilul în care se aruncă, cu disperare.

Habar n-am dacă premeditează, sau nu, generarea unor semnale în piață.

Ceea ce mă pune, însă, serios pe gânduri este faptul că tot mai multe voci (până și aceea a lui Pop…), instituții și politicieni aflați în zona/în jurul puterii politice – și exemplele sunt tot mai multe de la zi la zi – au o problemă cu presa, arătându-se lumii mereu mai deranjați de „incisivitatea” jurnaliștilor, de „violența” lor – vezi declarația de azi, de la ÎCCJ, a jandarmului responsabil cu „DIALOGUL” între instituție și cetățeni/presă -, de „indisciplina” lor – vezi deranjul suprem resimțit de ministrul Justiției, Tudorel Toader, în sfârșit, cu libertatea de exprimare, cu accesul la informație.

Situația mi se pare gravă, în condițiile în care, în 2018, România ocupa, potrivit „Reporteri fără Frontiere” citată de Mediafax, locul 44 din 180 de țări în ceea ce privește libertatea presei, nefiind, cu alte cuvinte, într-o poziție chiar fruntașă pe ramură.

Nu vreau să cred că 2019 va fi anul în care, așa cum ne e stilul, vom ajunge, și în acest domeniu, tot mai aproape de coada clasamentului!  

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...