Ministrul Culturii reia procedura de înscriere a sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO

Ministrul Culturii reia procedura de înscriere a sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO
Publicat: 31/01/2020, 15:46

Actualizare 12:49. „În urma analizei și consultărilor am luat decizia ca procedura pentru înscrierea sitului Roșia Montană în în lipsa Patrimoniului Mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă azi”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, vineri, într-o conferință de presă.

Potrivit ministrului Culturii, autoritățile în domeniu se încadrează în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în ședința din această vară a Comitetului patrimoniului mondial, care va avea loc în China.

„Am a decis să nu amân acest demers (chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021) și asta, nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de Guvernare PNL, ci mai ales pentru faptul că, datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural național. Țin să precizez că, decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare și consultare cu Premierul României, domnul Ludovic Orban”, a transmis ministrul Culturii.

„Reluarea acestei proceduri nu rezolvă problema de la Roșia Montană. Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, intervenția efectivă a statului Român (prin Institutul Național al Patrimoniului) la Roșia Montană și reluarea procedurii includerii sitului Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO reprezintă două demersuri paralele”, a precizat Bogdan Gheorghiu, care a transmis un set de măsuri

„Este pentru prima dată când se elaborează un astfel de plan și ne propunem să acționăm cu celeritate pentru a recupera timpul pierdut în perioada guvernelor anterioare, când nu s-a făcut aproape nimic în vederea unei reabilitări și restaurări integrale a tot ceea ce înseamnă patrimoniul de la Roșia Montană. Trebuie să fim conștienți de faptul că astăzi situl este deja protejat de Legislația românească specifică, de patrimoniu. Ca atare, prin înscrierea în Lista UNESCO, nu se modifică regimul juridic de protecție deja instituit”, a declarat domnul Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Conform comunicatului transmis vineri, Ministerul Culturii are în vedere următorul plan de acțiuni. Textul integral:

Ministerul Culturii va iniția dialogul cu Primarul comunei Roșia Montană pentru a programa o întâlnire de lucru, în perioada imediat următoare, pentru a propune Primăriei și Consiliului Local Roșia Montană să inițieze urgent elaborarea PUG și poate oferi – prin INP – consultanță pentru elaborarea studiului istoric-urbanistic de fundamentare a PUG. Acesta reglementează modul de construire în teritoriul comunei și condiționează dezvoltarea sa. Fără PUG nu se pot elibera autorizații de construire și, ca atare, nu se poate realiza nicio investiție – nici publică, nici privată (cu excepția intervențiilor de punere în siguranță și restaurare a monumentelor istorice).

Vor fi finalizate procedurile de clasare pentru clădiri valoroase recunoscute ca monumente istorice. INP a elaborat, conform punctului de vedere al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI), dosare de clasare pentru imobile istorice valoroase de la Roșia Montană – Sediul vechii exploatări miniere, biserici istorice aparținând mai multor confesiuni, amenajări hidrotehnice (tăuri). Procedurile de clasare se pot finaliza prin intervenția Ministerului Culurii către Direcția Județeană de Cultură Alba, care trebuie, conform normelor, să-și asume documentațiile tehnice întocmite de specialiștii INP și să furnizeze documentele de proprietate și cadastrale la zi. Odată finalizată procedura pot fi accesate fonduri destinate monumentelor istorice, atât din surse naționale – ex. PNR – cât și europene.

Ministerul Culturii va iniția discuțiile cu Ministerul Economiei și cu Minvest S.A. săptămâna viitoare pentru transferul Muzeului Mineritului din administrarea Întreprinderii Miniere Roșia Montană (filială Minvest S.A.) în cea a Ministerului Culturii. Scopul este de a înființa Muzeul Național al Mineritului Aurifer. Muzeul actual funcționează în cadrul Întreprinderii Miniere Roșia Montană.

Știrea inițială:

„Astăzi este ultima zi în care Guvernul poate notifica UNESCO cu privire la reluarea procedurilor pentru înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, proces pe care l-am început în 2016 și care a fost blocat de PSD”, transmite fostul premier,vineri, într-o postare pe Facebook.

„Nu există azi nicio justificare pentru a continua blocarea acestui demers. De aceea, cer prim-ministrului Ludovic Orban să reia rapid procedurile pentru notificarea UNESCO privind Roșia Montană. Aștept de la Guvernul PNL să dea dovadă de profesionalismul și eficiența promise, pentru a depăși cât mai repede piedicile birocratice care întârzie depunerea dosarului”, scrie actualul europarlamentar.

„Dezvoltarea zonei Roșia Montană a fost prea mult timp împiedicată de decizii proaste, de lipsă de profesionalism și transparență la vârful statului. Oricine a fost măcar o dată acolo știe că am dreptate: Roșia Montană merită din plin să fie inclusă în Patrimoniul UNESCO”, consideră Dacian Cioloș.

Potrivit fostului premier, Roșia Montană este deja protejată prin Legea patrimoniului național, dar o recunoaștere venită din partea UNESCO ar permite ca patrimoniul natural, istoric și cultural al zonei să fie pus în valoare la nivel internațional. Includerea pe lista patrimoniului mondial va crea condițiile pentru o promovare mult mai bună a Roșiei Montane.

„Dincolo de prestigiul de a fi parte a patrimoniului UNESCO, este vorba în primul rând de găsirea unor soluții economice și sociale viabile și durabile de dezvoltare turistică. Gândită pe profilul zonei, strategia de dezvoltare turistică va aduce bunăstare pentru oamenii din regiune”, este de părere liderul PLUS.

Dacian Cioloș precizează că atât Comisia Națională a Monumentelor Istorice, încă din 2011, cât și Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor, corpul experților din cadrul UNESCO, în luna mai 2018, au recomandat oficial Ministerului Culturii înscrierea sitului istoric Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.

În urmă cu două săptămâni, și senatorii USR Mihai Goțiu și Vlad Alexandrescu au transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban și ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, prin care solicită reluarea procedurilor de includere a Roșiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO. Ei spuneau că demersurile trebuie făcute de urgență.

Ministerul Culturii caută soluții

Ulterior, marți, Ministerul Culturii a anunțat că este în căutarea unor soluții pentru Roșia Montană și că uram să organizeze, în perioada următoare, o întâlnire cu Primăria Roșia Montană, în cadrul căreia se vor discuta coordonatele unui program specific de susținere și asistență tehnică în zonă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, principala piedică în calea dezvoltării durabile a zonei o reprezintă lipsa unui Plan Urbanistic General (PUG). Instituția noastră va propune Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației să finanțeze acest PUG, prin programul aflat deja în derulare, pentru finanțarea zonelor incluse în patrimoniul UNESCO.

„Este necesar să facem distincția între conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric de la Roșia Montană, pe de o parte, și stadiul în care se află dosarul pentru includerea în patrimoniul UNESCO, pe de altă parte, întrucât sunt două lucruri total diferite. Patrimoniul este deja clasat și protejat de legea românească, iar principala piedică în calea restaurării complete a zonei nu are legătură cu procedura pentru includerea în patrimoniul UNESCO, ci cu faptul că în regiune nu există un PUG”, a declarat marți Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Potrivit Mnisterului Culturii, includerea în patrimoniul UNESCO a zonei Roșia Montană nu înseamnă neapărat atragere de fonduri pentru restaurare. UNESCO poate oferi consultanță în vederea protejării sitului. Includerea în patrimoniul UNESCO înseamnă creșterea vizibilității zonei la nivel internațional și eliminarea riscului de a fi declasată.

„Valoarea zonei Roșia Montană este recunoscută deja de forurile internaționale și naționale, iar procedura de includere în Patrimoniul UNESCO trebuie reluată în mod clar. În urma consultărilor interministeriale se va lua o decizie la nivelul Guvernului legată de oportunitatea momentului reluării procedurilor de înscriere a dosarului”, a mai precizat marți Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Sursa foto: Ministerul Culturii

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Sebastian Bălășescu, primul proprietar român de Rolls Royce Spectre. Poartă două ceasuri, ca Maradona
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
James Clerk Maxwell, omul de știință care a demonstrat pentru prima dată legătura dintre electricitate,...