EMOȚIONANT. Mărturia unei tinere care și-a pierdut tatăl în lupta cu coronavirusul din Suceava: „L-am luat în brațe și eu și mama și i-am zis ultimul ”te iubesc”. Dacă ați citit acest text, priviți viața altfel!”

O tânără din Suceava a transmis un mesaj emoționant după ce tatăl ei a pierdut lupta cu noul coronavirus. Ioana împreună cu părinții ei au fost infectați cu COVID-19, însă din păcate doar ea și mama ei au rezistat în fața virusului ucigaș.

”Mi-a trebuit mult timp și multă putere pentru a scrie acest text, am ezitat zile la rând spunându-mi că viața personală a unui om nu ar trebui expusă pe rețelele de socializare și totuși scriu acest mesaj cu scopul și speranța ca oamenii să nu mai trateze această pandemie cu superficialitate.

Înainte ca tu să știi, totul începe cu o febră; 37 de grade, nimic îngrijorător, e o banală gripă. Te trezești următoarea zi 38, 39 de grade..începi să îți pui semne de întrebare dar înainte să te ridici din pat realizezi că te doare fiecare mușchi, fiecare osișor din corp de parcă cineva te taie,te sfâșie, de parcă te cioplește cu dalta. Mai apoi realizezi că florile nu mai au miros, mâncarea nu mai are gust și în tine începe să crească teama de a nu fi infectat.

SĂNĂTATE Moderna și Merck anunță rezultate încurajatoare pentru un vaccin terapeutic împotriva cancerului de piele

20:11

ENERGIE ANRE aprobă un mecanism prin care consumatorii pot fi plătiți pentru a-și reduce voluntar consumul de energie. Cum funcționează serviciul

19:53

Câteva zile mai târziu ești internat îm spital; așa a fost și cazul meu, al mamei și al tatălui meu. În spital, te trezești înconjurat de 4 pereți albi, ți se pune branulă dar nu ți se face nicio injecție, nicio perfuzie. Din când în când mai vine o asistentă, îți da niște pastile din mână sau dintr-un coșulet în care puneau și alte materiale sanitare infectate…în cazul în care ți se oferă vreo pastilă; te uiți la pastilele alea ca la ultima ta șansă la viață.

Începi tratamentul…cine se gândea ca putea fi atât de agresiv? Nu trece mult timp, începi să amețești,respiri tot mai greu, realizezi că nu mai ai putere, că drumul până la baie pare imposibil de realizat. Te uiți în oglindă, nasul îți sângerează..îți treci mâna prin par dar ramai cu el în mâna și încet psihicul începe să cedeze..

Tatăl meu era sănătos însă tratamentul a fost mult prea agresiv pentru el. În miez de noapte , mă trezesc..el ne privește și ne spune ” Eu pierd lupta cu boala”. Era cianotic, respira greu și nu era niciun medic care să îl ajute. Următoarea zi,de abia, apare un doctor după ce am solicitat în repetate rânduri dorința ca tatal meu să fie consultat. Saturația sa era din ce în ce mai mică și ca urmare trebuia transferat la terapie intensivă, o terapie intensivă improvizată la primul etaj al clădirii respective. Și cum l-au transferat?..pe propriile sale picioare pentru că nu aveau targă.
Am stat ore întregi lângă el cu speranța ca aparatele să arate o saturație mai mare dar plămânii lui începeau să cedeze. Trebuia intubat…. l-am luat în brațe și eu și mama …ne-am spus cuvinte de încurajare și ultimul ” Te iubesc tată!” pentru că știam că erau șanse să nu se mai trezească. Ne intoarcem în salon. Dupa 2 ore de somn și un vis o trezesc pe mama și îi spun ” Mama am visat că tata e bine, eu cred că și-a revenit,hai să mergem să îl vedem”. Coborâm la ATI ….tatăl meu pierduse întradevăr lupta cu virusul….era singur, mort de ceva timp…părea ireal.

Mi-a luat mult timp să conștientizez ce se întâmplase și mă închisesem într-un fel de cochilie..nu schițam nicio expresie facială, nu vărsam nicio lacrima. Nu puteam să înțeleg cum a putut un virus să îl doboare pe un om așa bun și așa de puternic..

Concluzia este că virusul nu te întreabă cum te numești, câți bani ai în bancă, nu se uită la modelul de mașină pe care îl conduci sau la eticheta hainelor tale. Nu te întreabă dacă îl primești în organismul tău ci singura persoană care își pune întrebări în final ești doar tu; te întrebi cum ai putut lua virusul, de ce tocmai tu și cum s-a ajuns la asta. Dacă ești norocos și câștigi lupta cu boala realizezi că niciun lucru material nu mai contează, că nici un camion de bani nu îți mai poate da ce ai avut odata, că florile din grădini sunt o adevărată comoară, că fiecare gură de aer e o binecuvântare , că rudele nu sunt „surse de bani la sărbători”, că prietenii adevărați nu sunt cei care îți sunt alături doar la bine și ca ajutorul de cele mai multe ori vine de la persoane de la care nu te aștepți sau pe care le-ai rănit de nenumărate ori.

Și dacă ați citit acest text până la final, schimbați-vă atitudinea. Priviți viața altfel.”, a spus Ioana, scrie Monitorul de Suceava.