Prima pagină » Coronavirus » POZITIV. Președintele Braziliei, primele declarații după ce s-a aflat că este infectat cu noul coronavirus: „Mă simt bine”

POZITIV. Președintele Braziliei, primele declarații după ce s-a aflat că este infectat cu noul coronavirus: „Mă simt bine”

POZITIV. Președintele Braziliei, primele declarații după ce s-a aflat că este infectat cu noul coronavirus:

Președintele Braziliei, Jair M. Bolsonaro, care a susținut mereu că COVID-19 nu este un pericol prea mare, este infectat cu noul coronavirus.

Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, a fost testat pozitiv marți, alăturându-se astfel listei liderilor de la nivel mondial care s-au îmbolnăvit de Covid-19.

El a declarat că se simte foarte bine, după ce și în trecut susținea că COVID-19 este „o mică gripă”, iar tratamentului cu hidroxiclorochină este motivul pentru care are simptome atât de ușoare. Totuși, încă nu s-a dovedit că acest tratament funcționează.

Celor care vorbesc împotriva hidroxiclorochinei, dar nu prezintă alternative, vreau să le zic că mă simt foarte bine folosind-o, grație lui Dumnezeu, voi trăi mult de acum încolo”, a scris Bolsonaro pe Twitter.

Luni seară, el a anunţat că a făcut o radiografie pulmonară la spitalul forţelor armate şi rezultatul a fost bun

„Aveam temperatură 38 de grade, dar plămânii mei erau curaţi. Medicii mi-au dat hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic – n.r.) şi după aceea m-am simţit mai bine. Mă simt foarte bine acum”, a mai spus el.

Jair Bolsonaro a încălcat în repetate rânduri recomandările specialiștilor și ale autorităților locale referitoare la purtarea măștii de protecție în public, chiar și după ce un judecător l-a obligat pe acesta, la finalul lunii trecute, să poarte o mască în public.

În acest weekend, Bolsonaro a participat la mai multe evenimente și a avut contacte apropiate cu ambasadorul Statelor Unite la Brasilia în timpul festivităților dedicate Zilei Naționale a SUA.

Ambasada Statelor Unite a anunțat pe Twitter că Todd Chapman, ambasadorul american, a participat pe 4 iulie la un prânz cu Bolsonaro, cinci miniștri ai Cabinetului său și cu fiul acestuia, Eduardo, care este membru al Congresului brazilian.

Ambasadorul Chapman nu are simptome, dar își va face un test și a luat măsurile de precauție necesare, a informat Ambasada.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri