Prima pagină » Coronavirus » Afecțiunea de care suferă peste 500.000 de români! Simptomele seamănă cu cele de Covid-19, dar medicii explică diferențele esențiale! (EXCLUSIV)

Afecțiunea de care suferă peste 500.000 de români! Simptomele seamănă cu cele de Covid-19, dar medicii explică diferențele esențiale! (EXCLUSIV)

Ina Stoica
Afecțiunea de care suferă peste 500.000 de români! Simptomele seamănă cu cele de Covid-19, dar medicii explică diferențele esențiale! (EXCLUSIV)

Sezonul ambroziei este în toi, iar statisticile arată că mai bine jumătate de milion de români alergici la această plantă care crește în special pe terenuri virane, se confruntă cu un stres în plus. Tusea este un simptom specific şi în COVID-19, şi în rinita alergică, afecțiune pe care o au unul din cinci români! Medicii atrag atenția și spun că în cazul alergiei la polen oamenii nu fac febră.

Camelia Berghea, medic alergolog și și vicepreședinte al Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC), explică pentru GÂNDUL.ro care sunt diferențele și asemănările dintre simptomele COVID-19 și cele ale alergiilor respiratorii, mai ales acum, în perioada în care pacienții alergici sunt extrem de simptomatici.

Strănutul este un simptom specific şi în COVID-19, şi în rinita alergică. Medicul spune că în cazul alergiei la polen oamenii nu fac febră.

Pacienții sunt înalt asimptomatici în această perioadă, în special cei care sunt alergici la polenul de ambrozie, au simptome intense. Simptomele lor sunt strănutul, mâncărimea nasului, a ochilor, blocaj nazal, însă acești pacienți nu vor avea febră sau starea generală proastă sau alterată din ce în ce mai tare. De altfel, dispariția mirosului care este înalt caracteristică coronavirusului. Pacientul alergic nu își va pierde brutal percepția mirosului sau a gustului”, explică medicul pentru GÂNDUL.ro

Fără febră în cazul alergiilor

Cel mai înşelător simptom este tusea, una din principalele manifestări ale rinitei alergice, dar care te poate duce cu gândul şi la infecţia cu noul coronavirus.

În momentul în care un pacient alergic adaugă simptome de tip febră, durere în gât, stare alertară și dispariția bruscă a mirosului sau gustului, acesta ar trebui să meargă către medicul de specialitate, cameră de gardă sau infecționist, pentru că suntem în etapa aceasta de suspiciune cu virusul COVID-19. Altfel, nu avem febră în bolile alergice. Întotdeauna a fost un semn de întrebare legat de diferențierea dintre alergii și infecții ale căilor respiratorii”, mai explică medicul alergolog Camelia Berghea.

Pacienții care trec prin acest coșmar trebuie să se adreseze medicului de familie. În funcție de simptome, acesta îi poate trimite la un specialist ori la o testare COVID.

August-septembrie este perioada ambroziei și foarte mulți pacienți vin către noi la cabinete deoarece strănută, au mâncărimi la nivelul ochilor. Unii dintre ei pot avea și ASTM, respirație dificilă și tuse. În general pacientul care știe că este alergic își recunoaște simptomele. Poate doar pacienții care au în acest sezon debut de ambrozie nu știu că simptomele lor sunt date de această alergie”, mai spune medicul.

Alergiile de sezon, indiferent de vârstă

„Putem întâlni sensibilizarea la ambrozie la orice vârstă. La vârstă mică ne așteptăm să avem mai degrabă alergii alimentare. Spre măsură ce cresc, copiii au șanse mai mari să aibă alergie respiratorie. Alergiile pot apărea și la adult chiar dacă în trecut nu a avut un debut”, mai spune medicul Camelia Berghea.

FOTO:alergieinpandemie.sraic.eu

Statisticile arată că, din populatia activa a Romaniei (9.000.000 persoane), peste 480.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozie, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evolueaza spre astm.

„Oamenii se uită urât când strănut și mi-e rușine”

Ioana Dumitrescu este alergică la ambrozie de mai bine de 5 ani. Tânara de 30 de ani spune că, în fiecare an, spre sfârșitul lunii august strănută și are mâncărimi la nivel feței.

Țin alergie sub control cu medicamente antialergice. Însă, strănut constant în ultimul timp. Când ies afară trebuie să port mereu mască pentru că oamenii se uită urât când strănut și îmi e rușine. Probabil cred că am coronavirus și îl voi da mai departe. Rinita alergică este destul de supărătoare te indispune tot timpul și dacă nu e ținută sub control îți poate provoca multe bătăi de cap. E o afecțiune cu care trăiești tot timpul și de aceea e important să o controlezi”, spune tânăra.

Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC) a creat ”ALERGIE ÎN PANDEMIE” o campanie care urmărește îmblânzirea percepției conform căreia orice strănut, orice episod de tuse manifestat în spațiul public reprezintă un act lipsit de responsabilitate. Nu, nu orice simptom de acest gen semnalează ceva contagios!, atrag atenția specialiștii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma