Prima pagină » Alegeri locale » Daniel Tudorache, replică la „inventarul” făcut de Clotilde Armand în prima zi de mandat: „Să se uite pe camere să afle cine a pus bastonul de polițist acolo” (DECLARAȚII EXCLUSIVE)

Daniel Tudorache, replică la „inventarul” făcut de Clotilde Armand în prima zi de mandat: „Să se uite pe camere să afle cine a pus bastonul de polițist acolo” (DECLARAȚII EXCLUSIVE)

Gilda Popa
Daniel Tudorache, replică la „inventarul” făcut de Clotilde Armand în prima zi de mandat: „Să se uite pe camere să afle cine a pus bastonul de polițist acolo” (DECLARAȚII EXCLUSIVE)

Schimb dur de replici între noul primar de la Sectorul 1, Clotilde Armand, și fostul edil Daniel Tudorache, care vine în completarea „războiului juridic” dintre cei doi cu privire la o posibilă fraudare a alegerilor. Astfel, Clotilde Armand a făcut un „inventar” public al neregulilor descoperite la primărie, pe pagina sa de Facebook, în care susține că a găsit o „gaură” de 700 de milioane de lei în buget, o serie de contracte cu case de avocatură din 2015, dar și câteva obiecte, printre care un tocător de hârtie și un baston de polițist. La rândul său, Tudorache spune că există un control al Curții de Conturi în derulare care va lămuri situația bugetului și  că acele contracte au fost sistate în mandatul său.

Referindu-se și la „picanteria” cu bastonul de polițist, Tudorache spune că fosta administrație a lăsat birourile goale și că „inedita” prezență a bastonului de polițist, care s-ar afla de fapt în biroul secratariatului și nu al primarului, este o mise-en-scène, cel mai probabil o „glumă” plantată ulterior în birou.

Daniel Tudorache despre misteriosul baston de polițist fotografiat de Clotilde Armand: Să se uite pe camerele de supraveghere

„Noi am lăsat birourile goale. I-aș recomanda doamnei primar să se uite pe camerele de supraveghere, să afle cine a pus acolo bastonul de polițist”, i-a replicat Daniel Tudorache Clotildei Armand, referindu-se, în subtext, la scandalul declanșat de imaginile surprinse de camere la alegerile locale din septembrie după închiderea urnelor de vot la Sectorul 1.

Tudorache mai spune că, la rândul său, o poate suspecta chiar pe Clotilde Armand că a plasat acolo bastonul de polițist ca să îl fotografieze „pentru efectul dramatic al postării sau ca o amenințare pentru colaboratori!?”.

Fostul edil a invitat-o pe Clotilde Armand să publice raportul Curții de Conturi, în momentul în care instituția își va finaliza controlul la primărie și să indice unde este „gaura” în buget

Cu privire la „gaura” de 700 de milioane de lei, fostul primar Daniel Tudorache a precizat, pentru GÂNDUL.RO, că în acest moment există un control în derulare al Curții de Conturi la Primăria Sectorului 1.

„Dacă doamna Clotilde Armand crede că este vorba despre ceva ilegal să se ducă la Curtea de Conturi. Este un control de fond în desfășurare de la 1 septembrie. Nu comentez sumele pe care le  vehiculează, dar Curtea de Conturi mai stă două săptămâni în control și îi poate furniza lămuriri în detaliu”, a declarat Daniel Tudorache pentru GÂNDUL.RO.

Asistența juridică pentru procesele în curs ale Primăriei Sectorului 1 a fost preluată de juriștii din cadrul instituției

În ce privește contractele de avocatură la care face referire noul primar, Tudorache spune că într-adevăr, acestea sunt din 2015, iar când și-a preluat mandatul, în 2016, le-a închis treptat, iar asistența juridică pentru procesele în curs ale primăriei a fost preluată de juriștii din cadrul instituției.

 „În acest moment nu este niciun astfel de contract, cu case de avocatură, în primărie. Juriștii din instituție asigură asistența pentru litigiile în care este implicată instituția”, precizează Tudorache.

Tudorache: Ar trebui să știe că orice instituție are echipamente de distrugere a hârtiei. Așa prevede legea

„A început show-ul la Primăria Sectorului 1. Luați cu popcorn!
Prima inspecție la locul de muncă i-a prilejuit primarului validat și prima ocazie de a se da în spectacol.

După previzibile referiri la „date importante moștenite” de la fosta administrație (e doar un început al unui serial, sunt sigur), la cererea publicului telespectator, dna Armand face un inventar al lucrurilor găsite în „biroul primarului”: un distrugător de hârtie și un baston de polițist (cel puțin așa pare din imagine)”, scrie fostul primar de la Sectorul 1 pe pagina sa de Facebook

„Briliant PR! Atâta doar că:
1. Nicio poză nu este din biroul primarului, ci din secretariat.
2. Doamna venită din Franța și validată în România la Sectorul 1 ar trebui să știe că orice instituție are echipamente de distrugere a hârtiei. Așa prevede legea.
3. Noi am lăsat birourile goale. Drept pentru care, întreb: pulanul (bastonul de polițist) l-ați plantat pentru efectul dramatic al postării sau ca o amenințare pentru colaboratori?!”

Clotilde Armand, noul primar al Sectorului 1 din Capitală, a transmis printr-o postare pe Facebook ce nereguli a găsit la sediul primăriei în prima zi de de mandat

Noul primar prezintă într-o postare pe contul oficial de Facebook că „câteva date importante moștenite de la administrația trecută”.

Ce a găsit Clotilde Armand la sediul Primăriei în prima zi de mandat
„- 835 de litigii;
– contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanță;
– mai mulți angajați și directori ai primăriei lipseau de la serviciu fără motiv;
– avem o gaură în bugetul local de aproximativ 700 milioane de lei la finalul anului;
– primăria nu este deloc digitalizată, deși există infrastructura necesară. Telemunca este imposibilă în aceste condiții”, scrie Clotilde Armand.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?