Prima pagină » Diverse » Cea mai puternică RUGĂCIUNE în Postul Paștelui. Are doar patru cuvinte

Cea mai puternică RUGĂCIUNE în Postul Paștelui. Are doar patru cuvinte

Cea mai puternică RUGĂCIUNE în Postul Paștelui. Are doar patru cuvinte
Cea mai puternică rugăciune în Postul Paștelui. Are doar patru cuvinte

Suntem deja în Postul Paștelui, cel mai sever post din an, iar rugăciunile sunt foarte importante în această perioadă. O rugăciune foarte simplă, din doar patru cuvinte, trebuie rostită în toate cele 48 de zile ale postului și este cunoscută ca fiind una dintre cele mai puternice.

Arhimandritul Zaharia Zaharou ne învaţă şi el că „rugăciunea este rodul iubirii. Dacă ne rugăm, înseamnă că Îl iubim pe Dumnezeu. Și, desigur, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci cu sigu­ranță că ne vom ruga”.

Prin rugăciune aducem laudă lui Dumnezeu şi-L preamărim urmând îndemnul psalmistului: „Toată suflarea să-L laude pe Domnul!”, notează Antena3.

Pentru creştini, cea mai apropiată rugăciune este cea în care rostim numele Mântuitorului şi rugându-ne spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”.

Potrivit Sfintei Scripturi, temelia mântuirii noastre sufleteşti sunt smerenia şi înfrângerea, care încep din cunoaşterea şi recunoaşterea stării noastre celei păcătoase.

Rugăciunea formată din patru cuvinte care se rosteşte în toate cele 48 de zile ale Postului Paştelui este: „Doamne, arată-mi inima mea!”.

A început Postul Paștelui

Postul Paștelui este unul dintre cele două mari posturi din an și cel mai aspru dintre toate. Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

De asemenea, postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Postul dinaintea Paștelui ortodox a început luni, 18 martie. În postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimentele precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește. În general, pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Citește mai mult…

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)