Satul din Dobrogea în care oamenii vorbesc o altă limbă și păstrează obiceiuri din vremuri STRĂVECHI

Te-ai gândit vreodată că există un sat din Dobrogea în care oamenii vorbesc o altă limbă și păstrează obiceiuri distincte? Deși această zonă din România este renumită pentru diversitatea sa culturală, acum accentul cade pe comunitatea de ceangăi.

Dobrogea ascunde „minunății” reale! Pe lângă bogăția de faună și flora și mâncarea delicioasă, aceste zone din România au comunități care păstrează tradiții unice. Turiștii interesați să descopere tainele naturii au multe opțiuni în regiunea românească.

O mulțime de locuri de vizitat includ Cetatea Histria, Cetatea Enisala și Sfinxul Dobrogei și Cheile Dobrogei. Desigur, există și sate care păstrează obiceiuri de peste o sută de ani. Acestea includ și satul Oituz, care este la aproximativ 22 de kilometri de Constanța. Un grup de oameni care vorbesc o altă limbă există încă acolo!
În satul din Dobrogea, există obiceiuri speciale care sunt respectate: comunitatea ceangăilor există de peste o sută de ani. În prezent, există câteva zeci de oameni în satul Oituz din județul Constanța care păstrează anumite obiceiuri. În Dobrogea există și ceangai. Astfel de comunități există încă în Ardeal și Moldova în România. Ceangăii vorbesc maghiară și provin din comuna băcăuană cu același nume. La sfârșitul Primului Război Mondial, emigrația a început cu o sută de ani în urmă.

ACTUALITATE Gigi Nețoiu: „Oamenilor le este frică să se revolte. Cei mai mulți angajați sunt la stat”

10:30

DESTINAȚII Cel mai lung traseu de telecabină din lume își poartă turiștii peste insule, plaje și zone tropicale spectaculoase

10:14

În acel moment, Regele Carol I a acordat proprietăți în Oituz pentru patruzeci de familii ale eroilor din satul Luizi Călugăra, care se află lângă Bacău. Prin urmare, comunitatea a început să aibă o origine în Dobrogea. Oamenii trăiau în colibe câțiva ani mai târziu, când stabilirea a început. Apoi au început să ridice casele încet și sigur. Au obiceiuri unice care au fost transmise din generație în generație. De exemplu, se spune că femeile se strâng la o șezătoare pentru a cânta. Duminică, oamenii merg la biserică.

În perioada 1923-1924, ajung și se stabilesc într-un cătun cunoscut astăzi sub numele de Oituz. Localitatea poartă și numele de la Oituz. Istoricul Lavinia Dumitrașcu a precizat pentru Observator că „la început au stat în colibe, apoi şi-au ridicat case”.