Prima pagină » Știri externe » Institutul pentru Studiul Războiului publică o analiză după intrarea dronei rusești în România. De ce se folosește Putin de astfel de incidente. Explicațiile specialiștilor

Institutul pentru Studiul Războiului publică o analiză după intrarea dronei rusești în România. De ce se folosește Putin de astfel de incidente. Explicațiile specialiștilor

Melania Agiu

Experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington D.C. au realizat un raport, după incidentul cu drona rusească din țara noastră. În cadrul acestuia, analiștii au precizat că președintele rus, Vladimir Putin, duce o politică „nesăbuită“, care permite practic încălcări repetate ale spațiului aerian al NATO de către dronele rusești. Conform analizei ISW, de la începutul războiului din Ucraina, dronele rusești au pătruns în România de cel puțin 28 de ori.

ISW subliniază că este pentru prima dată de la începutul războiului când civili de pe teritoriul unei țări membre NATO au fost răniți în urma unui atac cu drone rusești.

„Numărul tot mai mare de încălcări ale spațiului aerian al NATO de către drone rusești indică faptul că Putin a adoptat o politică nesăbuită, care acceptă riscul ca dronele rusești să pătrundă în spațiul aerian al Alianței ca o consecință acceptabilă a atacurilor asupra Ucrainei.“, se arată în raport.

Analiștii subliniază, de asemenea, că Moscova este, de fapt, dispusă să tolereze chiar și riscul de victime în rândul civililor din țările NATO.

ISW atrage atenția și asupra reacției Kremlinului în urma incidentului de la Galați. Conform sursei citate, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat, practic, țările europene cu noi atacuri de acest gen, afirmând că „asta nu va fi ultima dată”.

Mai exact, Medvedev a afirmat pe 29 mai, ca răspuns la atacul cu drone din România, că statele europene sunt „participanți direcți” la războiul împotriva Rusiei și că „[țările europene] încă nu au văzut nimic… așa că ar fi bine să se obișnuiască. Nu va fi ultima oară.”

„Răspunsul lui Medvedev amenință, de fapt, România și alte state europene cu noi atacuri cu drone, în cazul în care aceste state vor continua să sprijine Ucraina.“, avertizează specialiștii americani.

În același timp, Putin a încercat să pună la îndoială originea rusă a dronei și a sugerat că aceasta ar fi putut fi de origine ucraineană.

Care ar fi strategia lui Putin

Analiștii ISW consideră că Moscova folosește astfel de incidente pentru a testa reacția NATO și limitele răspunsului Alianței la provocările rusești.

Raportul menționează, de asemenea, că, din cauza unor restricții legale, apărarea aeriană română nu poate acționa în așa fel încât rachetele sau alte mijloace de distrugere să pătrundă în spațiul aerian ucrainean. Potrivit armatei române, tocmai acest aspect complică interceptarea dronelor rusești în apropierea frontierei.

„Având în vedere restricțiile impuse operațiunilor de apărare aeriană ale României, NATO ar putea fi nevoită să ia în considerare negocierea unor posibile acorduri de apărare aeriană cu Ucraina și Moldova, ca măsură de autoapărare împotriva atacurilor cu drone rusești asupra țărilor NATO, indiferent dacă incursiunile dronelor rusești sunt accidentale sau intenționate.“, se mai arată în raport.

Pe fondul acestui incident, România a demarat deja consultări cu privire la posibila aplicare a articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări între statele membre ale Alianței în cazul unei amenințări la adresa securității. În plus, Bucureștiul a închis consulatul rus din Constanța și l-a declarat pe consulul rus persona non grata.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Marco Rubio a refuzat să comenteze incidentul cu dronă din România. Cum a reacționat secretarul de stat la întrebarea jurnaliștilor din Washington DC

Momentul în care drona rusească se prăbușește și explodează pe blocul de locuințe din Galați, surprins dintr-o curte alăturată

Putin neagă că drona care s-a prăbușit la Galați ar fi rusească. Președintele rus a afirmat că drona ar fi mai degrabă de proveniență ucraineană

Maria Zaharova amenință Bucureștiul cu „măsuri de retorsiune“ după închiderea Consulatului Rusiei de la Constanța

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!