(P) Ulise și primul „fake news” din literatură! Minciunile elaborate prin care eroul și-a salvat viața

Cu aproape 3.000 de ani înainte de apariția internetului, a rețelelor sociale și a știrilor false, Ulise demonstra că o poveste inventată poate fi mai eficientă decât o sabie. Eroul din „Odiseea” își schimba identitatea, își fabrica biografii, inventa crime și aventuri și își manipula interlocutorii cu o abilitate ieșită din comun. A reușit să-l păcălească pe ciclopul Polifem, și-a ascuns identitatea față de propria soție și a încercat să o ducă de nas chiar pe zeița Atena. Mai mult, o analiză academică publicată de Cambridge University Press examinează mecanismele psihologice din spatele autobiografiilor sale false. Homer descria, cu aproape 3 milenii în urmă, o artă a manipulării informației care ne este surprinzător de familiară astăzi.

Minciuna cu numele „Nimeni” i-a salvat viața. Primul truc de manipulare al lui Ulise

Dacă ar fi trăit în epoca internetului, Ulise ar fi fost probabil unul dintre cei mai pricepuți creatori de identități false. Eroul lui Homer știa să construiască o poveste credibilă, să ascundă informații esențiale și să exploateze slăbiciunile interlocutorului. Iar atunci când situația devenea periculoasă, minciuna se transforma în cea mai eficientă armă a sa.

VIDEO Imagini cu craterul provocat de impactul avionului privat în Florida. Toate cele 9 persoane aflate la bord și-au pierdut viața

13:03

EMISIUNI EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Marșul triumfal continuă! Detalii noi din interiorul clubului

12:59

Unul dintre cele mai cunoscute episoade apare în cântul IX al „Odiseei”, când Ulise și oamenii săi ajung prizonierii ciclopului Polifem. Monstrul îi închide într-o peșteră și începe să-i devoreze. Eroul înțelege că nu are nicio șansă să-l învingă prin forță și pune la cale un plan bazat pe înșelăciune. Îi oferă ciclopului vin și, când acesta îl întreabă cum îl cheamă, îi spune că numele său este „Nimeni”.

Acest episod, alături de numeroasele aventuri ale eroului grec, poate fi descoperit în „Odiseea”, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera. Este o lectură care arată că marile povești ale Antichității nu vorbesc doar despre zei,

După ce Polifem adoarme, Ulise și însoțitorii săi îl orbesc cu un par înroșit în foc. Ciclopul începe să urle și să ceară ajutor, dar, când ceilalți ciclopi îl întreabă cine îl atacă, răspunsul său îi induce în eroare: Nimeni îi face rău. Vecinii pleacă, convinși că nu există un atacator. Ulise reușește astfel să transforme o identitate falsă într-un instrument de supraviețuire. Polifem spune ceea ce crede că este adevărul, dar mesajul ajunge la ceilalți într-o formă care îi împiedică să înțeleagă realitatea.

Un studiu publicat de Cambridge analizează psihologia minciunilor lui Ulise

Aproape 3.000 de ani mai târziu, poveștile inventate de Ulise au devenit subiect de cercetare academică. În 2023, Luca Valle Salazar a publicat în revista „Antichthon”, prin Cambridge University Press, studiul „Remembering Someone Else’s Past: The Social Psychology of Odysseus’ Fake Autobiographies”. Lucrarea analizează 2 episoade din cânturile XIV și XIX ale „Odiseei”, în care Ulise își inventează autobiografii pentru a-și ascunde adevărata identitate.

Pentru cei care vor să descopere aceste episoade în forma lor literară originală, „Odiseea” este disponibilă în colecția „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera. Volumul permite cititorilor să urmărească nu doar aventurile spectaculoase ale lui Ulise, ci și felul în care Homer construiește unul dintre cele mai complexe personaje ale literaturii universale.

Cercetarea explorează felul în care memoria autobiografică și povestirea propriei vieți sunt influențate de contextul social. Amintirile nu funcționează ca niște înregistrări perfecte ale trecutului, ci sunt reconstruite atunci când le relatăm. Această caracteristică poate fi exploatată și atunci când cineva inventează întâmplări pe care nu le-a trăit niciodată.

În analiza sa, cercetătorul urmărește modul în care Ulise își adaptează autobiografiile false în funcție de persoana cu care vorbește. În fața porcarului Eumeu, construiește o poveste amplă despre originea sa, războaie, călătorii și nenorociri. În dialogul cu Penelopa, relatarea capătă o dimensiune emoțională, fiind influențată de întrebările și reacțiile soției sale.

Legătura cu fenomenul contemporan al fake news este interesantă. O poveste falsă nu devine convingătoare doar prin cantitatea de informații inventate, ci și prin felul în care răspunde așteptărilor celui care o ascultă. Ulise nu spune aceeași minciună tuturor, ci își construiește mesajul în funcție de interlocutor.

O biografie inventată, cu războaie, crime și 7 ani petrecuți în Egipt

În cântul XIV, Ulise se întoarce în Itaca, dar nu își dezvăluie identitatea. Deghizat în cerșetor, ajunge la locuința porcarului Eumeu, unul dintre slujitorii care îi rămăseseră credincioși. În loc să-i spună că este stăpânul său, inventează o autobiografie spectaculoasă.

Pretinde că s-a născut în Creta, că este fiul unui bărbat bogat și al unei femei aflate într-o poziție socială inferioară și că a fost dezavantajat la împărțirea moștenirii. Povestește despre cariera sa militară, despre participarea la războiul troian și despre aventurile care ar fi urmat.

Una dintre cele mai elaborate secvențe privește o expediție împotriva Egiptului. Ulise susține că ar fi condus 9 corăbii spre această țară, dar că oamenii săi au început să jefuiască populația locală, provocând o ripostă violentă. Mulți ar fi fost uciși, iar alții luați prizonieri. El pretinde că a supraviețuit și că a petrecut 7 ani în Egipt, unde ar fi acumulat o avere.

Povestea continuă cu un negustor fenician care ar fi încercat să-l vândă ca sclav, cu o furtună devastatoare și cu alte întâmplări care explică de ce presupusul cretan a ajuns sărac și lipsit de apărare. Este o construcție narativă remarcabilă. Ulise nu inventează doar un nume, ci o întreagă existență, cu origine socială, relații de familie, experiențe militare, călătorii și nenorociri.

Mai mult, povestea are un scop precis: să-i câștige încrederea lui Eumeu și să-i permită eroului să afle ce se întâmplă în propria gospodărie fără să se expună pericolului. Într-o comparație cu dezinformarea modernă, aceasta ar fi o biografie falsă construită cu suficiente detalii plauzibile încât să pară autentică.

Dacă vreți să vedeți cum își construia Ulise aceste povești și cum reușea să-și păcălească interlocutorii, puteți descoperi „Odiseea” în colecția „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera, prin achiziția volumului individual sau prin abonament la colecție. Povestea este o demonstrație a modului în care o minciună elaborată poate deveni un instrument de supraviețuire.

A încercat să o păcălească până și pe Atena. Zeița i-a admirat talentul

Un alt episod extraordinar apare în cântul XIII. Ulise ajunge în sfârșit în Itaca, dar întâlnește un tânăr păstor care îi cere să se prezinte. Eroul nu știe că în fața sa se află chiar zeița Atena, deghizată. Fără să ezite, începe să mintă. Pretinde că vine din Creta și că a fugit după ce a ucis un bărbat în urma unui conflict legat de prada de război. Inventează detalii despre avere, corăbii și împrejurările în care ar fi ajuns pe insulă.

Atena îi cunoaște adevărata identitate și nu poate fi înșelată. Dar reacția ei este surprinzătoare: în loc să-l condamne pentru minciună, îi admiră viclenia. Zeița însăși este asociată cu inteligența strategică și recunoaște în Ulise un spirit asemănător.

Scena arată că eroul nu minte numai atunci când are sabia unui dușman la gât. Înșelăciunea a devenit pentru el o reacție aproape automată, un mod de a controla situațiile necunoscute. În Grecia antică, această inteligență practică și adaptabilă era asociată cu termenul mêtis. Nu desemna simpla minciună, ci capacitatea de a găsi soluții ingenioase, de a anticipa reacțiile adversarilor și de a folosi viclenia atunci când forța nu era suficientă.

Și-a mințit propria soție. Cum a folosit emoțiile Penelopei pentru a deveni credibil

Poate cea mai tulburătoare dintre autobiografiile false apare în cântul XIX, când Ulise se află în propriul palat, dar continuă să poarte înfățișarea unui cerșetor. Penelopa îl primește și îl întreabă cine este. În loc să-i dezvăluie că soțul așteptat de 20 de ani se află chiar în fața ei, Ulise inventează o nouă identitate cretană.

Pretinde că l-a cunoscut pe Ulise în trecut și începe să-i ofere informații despre acesta. Îi descrie hainele și însoțitorii, folosind detalii autentice pentru a susține o poveste falsă. Penelopa recunoaște elementele relatării și devine profund emoționată.

Aici intervine una dintre observațiile importante ale studiului publicat de Cambridge University Press. Luca Valle Salazar analizează felul în care această autobiografie este construită în dialog, nu prezentată ca o relatare rigidă. Întrebările Penelopei și reacțiile interlocutorilor influențează desfășurarea poveștii.

Ulise nu livrează pur și simplu un discurs pregătit. El adaptează informațiile și folosește reacțiile interlocutoarei pentru a face povestea mai convingătoare. Este un mecanism care poate fi comparat cu formele contemporane de manipulare emoțională. O informație falsă are șanse mai mari să fie acceptată atunci când este însoțită de detalii familiare și când atinge o preocupare profundă a celui care o primește.

Penelopa își dorește cu disperare vești despre soțul dispărut. Ulise știe acest lucru și își construiește relatarea în jurul dorinței ei. Totuși, în epopee, scopul său nu este să răspândească o minciună în spațiul public, ci să-și păstreze identitatea ascunsă până când va putea acționa împotriva pretendenților.

Fake news înainte de internet? De ce minciunile lui Ulise par atât de moderne

În sensul actual, expresia „fake news” desemnează informații false prezentate drept știri autentice. Ulise nu publica ziare, nu administra rețele sociale și nu conducea campanii de dezinformare. De aceea, nu putem spune în sens istoric că a inventat primul fake news din literatură. Dar poveștile sale folosesc mecanisme pe care le întâlnim și astăzi: identități false, amestecuri de informații reale și inventate, detalii menite să creeze credibilitate și adaptarea mesajului la emoțiile publicului.

Studiul lui Luca Valle Salazar este relevant tocmai pentru că analizează aceste povești prin prisma memoriei autobiografice și a psihologiei sociale. Autorul nu susține că Homer ar fi descris propaganda modernă, ci examinează felul în care relatările false ale lui Ulise funcționează în interacțiunile cu ceilalți.

Aceasta este și diferența dintre o minciună banală și o poveste falsă cu adevărat convingătoare. Prima poate fi o simplă afirmație neadevărată. A doua construiește un univers coerent, cu personaje, locuri, întâmplări și emoții care îl determină pe ascultător să accepte relatarea. Ulise stăpânea această artă. Nu avea nevoie de tehnologie, de fotografii trucate sau de algoritmi. Îi erau suficiente imaginația, memoria și capacitatea de a înțelege ce își dorește să audă cel din fața sa.

După aproape 3.000 de ani, Ulise ne amintește că o poveste nu devine adevărată doar pentru că este bine spusă. Eroul a supraviețuit unor monștri uriași, unor furtuni și unor vrăji, dar una dintre cele mai eficiente arme ale sale a rămas capacitatea de a inventa realități credibile. Într-o epocă în care știrile false circulă cu o viteză amețitoare, lecția lui Homer este cât se poate de actuală: cele mai periculoase minciuni sunt tocmai cele care seamănă cel mai mult cu adevărul.