Accident grav pe DN 22, în Constanța. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit violent. Mai multe persoane au fost rănite
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață, pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina, din județul Constanța. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit violent, mai multe persoane au fost rănite.
Accidentul a fost semnalat în jurul orei 7:00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în cele două vehicule se aflau zece persoane.
Victime inconștiente după impact. Intervenție cu mai multe ambulanțe
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pompierii intervenind cu o autospecială de stingere, alături de echipaje SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că, în urma accidentului, nouă persoane au fost transportate la spital. Dintre pasagerii microbuzului, o persoană este inconştientă, a fost intubată, alte patru au fost diagnosticate cu traumatisme craniene şi faciale, iar trei persoane au suferit traumatisme minore. De asemenea, femeia care conducea autoturismul are un traumatism uşor la piciorul stâng.
Traficul a fost blocat în ambele direcții, iar polițiștii au intervenit pentru redirecționarea șoferilor pe rute alternative.