10 pași ca să obții Voucherul Materna, acordat femeilor însărcinate

Publicat: 04 05. 2023, 18:40
Actualizat: 04 05. 2023, 19:07

Ai aflat că vei deveni mămică și deja îți faci griji pentru cheltuielile pe care le presupun investigațiile medicale specifice unei sarcini? Dacă locuiești în București, îți poți amortiza o parte din costuri prin Voucherul Materna.

Este vorba despre un sprijin financiar în valoare totală de 2.000 de lei care se acordă femeilor însărcinate. Condiția este să ai peste 18 ani și domiciliul stabil sau viză de reședință de cel puțin 6 luni în București.

Chiar dacă valoarea voucherelor nu acoperă integral sumele plătite pentru analize de o viitoare mămică, cei 2.000 de lei reprezintă un ajutor binevenit.

Voucherele Materna se acordă în două etape: primul voucher, cu valoare de 1.000 de lei, se acordă imediat după săptămâna 10 de sarcină, iar cel de-al doilea voucher, tot de 1.000 de lei, după intrarea în săptămâna 24 de sarcină.

Voucherele sunt împărțite în tichete cu valoarea de 50 de lei fiecare.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO, UNDE VEI GĂSI MAI MULTE DETALII

Voucherele Materna 2023 pot fi utilizate exclusiv pentru medicamente (inclusiv dispozitive medicale) și servicii medicale (serviciul medical nu trebuie să fie neapărat de Obstetrică-Ginecologie).

Trebuie să știți că voucherele sunt acceptate numai de unitățile care au contract cu DGASMB.

Lista clinicilor și farmaciilor afiliate Voucherului Materna o puteți găsi AICI 

Dacă ești însărcinată cu gemeni, primești tot 2.000 de lei

Dacă Voucherele Materna se folosesc în alte scopuri decât cele menționate, acestea vor fi suspendate.

Voucherele Materna nu se comercializează și nu se preschimbă în bani.

Este foarte important ca dosarul pentru aceste voucher să fie depus exact în termenul prevăzut de lege, adică la scurt timp după săptămâna 10 de sarcină, respectiv începând cu săptămâna 24 de sarcină.

Dacă, de exemplu, depuneți dosarul pentru prima tranșă din săptămâna 24 de sarcină, nu veți mai primi și suma aferentă primului trimestru de sarcină.

Pe de altă parte, dosarele incomplete depuse online, care nu se completează în termen de 30 de zile de la data înștiințării prin e-mail a completării dosarului, vor fi considerate respinse.

În vederea acordării Voucherului Materna, femeile gravide trebuie să depună un nou dosar pentru care vor beneficia de tranșa corespunzătoare a voucherului aferentă săptămânii de sarcină de la momentul depunerii noului dosar.

În cazul în care ești însărcinată cu gemeni, valoarea voucherului rămâne aceeași, adică 2.000 de lei.

Nu trebuie să ai datorii la bugetul local

Ca să puteți beneficia de acest voucher nu trebuie să aveți datorii la Direcția de Taxe și Impozite (DITL). În momentul depunerii dosarului, persoanele care locuiesc în Sectoarele 2 și 4 trebuie să depună certificatul fiscal emis de către DITL prin care se atestă că nu au datorii la bugetul local.

La momentul depunerii dosarului, certificatul nu trebuie să aibă o vechime mai mare de 30 de zile calendaristice.

Pentru celelalte sectoare, aceste verificări sunt făcute de către personalul Biroului Voucher Materna și Sprijin Financiar.

Cererile și documentele necesare pentru obținerea voucherelor se pot depune la birourile din Str. Constantin Mille, nr. 10, sector 1, București și Str. Turnu Măgurele, nr. 17 A, sector 4 (centrul Ominis).

De asemenea, cererile și documentele pot fi trimise și prin mail, la adresa voucher.materna@dgas.ro

Acte necesare

– cerere-tip (poate fi descărcată de pe site-ul DGASMB)
– notă informare beneficiari-GDPR
– declarație de consimţământ (se completează doar în cazul în care se depune dosarul/se ridică voucherul de către o altă persoană)
– copie după actul de identitate al femeii gravide (față-verso în cazul vizei de reședință), din care să reiasă domiciliul/reşedinţa de cel puțin 6 luni pe raza Municipiului Bucureşti la data depunerii cererii.
* în cazul în care cartea de identitatea a fost eliberat mai recent de 6 luni, dovada domiciliului/reședinței pe raza administrativ teritorială a Municipiului București se face prin anexarea unei fotocopii după cartea de identitate anterior deținută sau prin adeverință privind istoricul de domiciliu eliberată de Direcția de Evidență a Persoanelor de sector.
– certificat fiscal (în original, cu semnăturile și ștampila unității emitente/digital, cu semnătura electronică a unității emitente), emis de către Direcția Taxe și Impozite Locale de sector, prin care se atestă lipsa datoriilor față de bugetul local;
*(doar gravidele cu domiciliul sau reședința în Sectorul 1, Sectorul 3, Sectorul 5 și Sectorul 6 depun documentele fără certificat fiscal, eliberat de către DITL.

În baza protocolului dintre DGASMB și DITL din aceste sectoare, verificarea se efectuează de către personalul Biroului Voucher Materna.
– adeverință (în original) eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii, semnată și parafată (trebuie să fie eliberată de cel mult 7 zile calendaristice la momentul depunerii dosarului)
– copie a ecografiei (interpretarea, nu pozele!) de confirmare a sarcinii incipiente sau, după caz, ultima ecografie efectuată.

CITEȘTE ȘI:

10 pași ca să-ți preschimbi permisul auto dacă a expirat

10 pași ca să pregătești un cozonac pufos și savuros

10 pași ca să-ți organizezi cununia civilă