15 MAI, calendarul zilei: 7 ani de la decesul lui Cristian Ţopescu/ Își fac debutul Mickey și Minnie Mouse/ Apar ciorapii din nylon
Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 15 Mai. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Născut pe 26 martie 1937, Cristian Ţopescu a fost una dintre cele mai respectate voci ale jurnalismului sportiv românesc, recunoscut pentru eleganţa, profesionalismul şi pasiunea cu care a relatat marile momente ale sportului naţional. Fiul ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu, Cristian a moştenit dragostea pentru hipism, practicând acest sport la nivel de performanţă între 1953 şi 1964 în cadrul clubului Steaua Bucureşti. În 1970, a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport. Cariera sa de comentator sportiv a început în 1964 şi s-a întins pe aproape patru decenii. A participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi la patru ale celor de iarnă, realizând peste 5.000 de transmisii în direct de la competiţii europene şi mondiale. După 1989, a fost activ în presă şi politică. Cristian Ţopescu a decedat pe 15 mai 2018, la vârsta de 81 de ani, în urma unor complicaţii cauzate de diabet.
Pe 15 mai 1928, Mickey Mouse și Minnie Mouse, celebrele personaje ale lui Walt Disney, apar pentru prima oară într-un scurtmetraj pilot, Plane Crazy. Debutul oficial al celor două personaje a avut loc câteva luni mai târziu, în noiembrie 1928, odată cu lansarea Steamboat Willie, primul desen animat cu sunet sincronizat, care a devenit un succes internațional și a marcat începutul fenomenului Disney. Mickey Mouse și Minnie Mouse au fost creați de către Walt Disney și Ub Iwerks în contextul unei perioade dificile pentru compania Disney. Walt Disney pierduse drepturile asupra personajului Oswald the Lucky Rabbit, pe care îl crease anterior pentru Universal Pictures. După această pierdere, Disney a decis să creeze un personaj nou, complet original, asupra căruia să dețină toate drepturile. Mickey și Minnie au stat la baza construirii unui imperiu de divertisment și au cucerit generații întregi de spectatori.
În anul 1940, ciorapii din nylon au fost puși pentru prima dată în vânzare în Statele Unite, declanșând o adevărată revoluție în industria modei. Realizați dintr-un material sintetic nou, nylonul, inventat de chimistul Wallace Carothers pentru compania DuPont, acești ciorapi erau mai ieftini, mai rezistenți și mai elastici decât cei din mătase. Lansați oficial pe 15 mai 1940, ciorapii s-au bucurat de un succes imediat: în primele zile s-au vândut peste 4 milioane de perechi. Popularitatea lor a crescut rapid, devenind un simbol al eleganței feminine moderne.
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
Nașteri 🎂
🎂1838: Nicolae Grigorescu 🇷🇴🎨 A participat la Războiul de Independență (1877-1878), a însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții
🎂1845: Ilia Ilici Mecinikov 🇷🇺🇲🇩🧪 microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus de origine nobilă moldoveană, cunoscut pentru descoperirea tratamentului holerei
🎂1859: Pierre Curie 🇫🇷☢️ pionier în studiul radioactivității, laureat (împreună cu Antoine Henri Becquerel și Marie Curie) Nobel pentru Fizică (1903)
🎂1891: Mihail Bulgakov 🇷🇺🇺🇦✒️ romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană. Puterea sovietică îl etichetează drept un autor antibolșevic și un element „dușmănos”. Renumit pentru romanele Maestrul și Margareta, Inimă de câine
🎂1937: Madeleine Albright 🇺🇸🗣 al 64-lea secretar SUA
🎂1956: Gino Iorgulescu 🇷🇴⚽️
🎂1973: Laura Codruța Kövesi 🇷🇴⚖️
🎂1987: Andy Murray 🇬🇧🥎 3 titluri de Grand slam
Decese 🕯
🕯1873: Alexandru Ioan Cuza 🇷🇴📜 În 2023 a fost emisă o monedă ce comemorează 150 de ani de la moartea sa
🕯1886: Emily Dickinson 🇺🇸✒️ Tematica liricii sale cuprinde: dragostea, singurătatea, moartea. Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul „Poems”
🕯2018: Cristian Țopescu 🇷🇴🎙
Evenimente📋
📋🇷🇴🐱🐶 Ziua medicului veterinar
📋🇷🇴👨👩👧 Ziua Internațională a Familiei pentru o mai bună înţelegere a problemelor familiei şi îmbunătăţirea capacităţii ţărilor de a rezolva aceste probleme prin politici corespunzătoare
📋🌍 Ziua Internaţională de acţiune pentru climă
📋🗣️🇮🇹🇫🇷🇪🇸🇵🇹🇷🇴 Ziua Internațională a Latinității
Calendar 🗒
🗒1536: Anne Boleyn, regina Angliei, este judecată la Londra sub acuzația de trădare, adulter și incest; este condamnată la moarte
🗒1618: Johannes Kepler confirmă descoperirea celei de-a treia legi a mișcării planetelor
🗒1648: Se semnează Pacea Westfalică, prin care s-a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani
🗒1701: Începe Războiul Succesiunii Spaniole
🗒1718: A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra
🗒1756: Începe Războiul de Șapte Ani, când Anglia declară război Franței
🗒1848: Adunarea de la Blaj proclamă națiunea română din Transilvania drept egală cu celelalte națiuni din Marele Principat
🗒1861: S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară
🗒1868: Pronunciamentul de la Blaj
🗒1877: A apărut, la București, cotidianul „România liberă”
🗒1928: Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmului Plane Crazy de Walt Disney
🗒1940: SUA: Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puși în vânzare
🗒1970: The Beatles lansează albumul Let It Be, în SUA
🗒1991: François Mitterrand a numit-o în funcția de prim-ministru pe Édith Cresson, prima femeie care a deținut această funcție în Franța
🗒2017: Sculptura din bronz „Muza adormită” a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la New York, la casa de licitați Christie’s, cu suma de 57,3 milioane $, un record pentru Brâncuși
🗒2018: Lucrarea La Jeune Fille Sophistiquée a lui Brâncuși s-a vândut la casa de licitații Christie’s din New York cu suma de 71 de milioane $, stabilind un nou record pentru artistul român
CITEȘTE ȘI: