8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Presiunea pe sistemul sanitar e tot mai mare. Beatrice Mahler: 80% din pacienţi au forme severe de boală. Sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut în noiembrie

Publicat: 14 03. 2021, 08:00
Actualizat: 14 03. 2021, 08:03

România a raportat ieri aproape 5.000 de noi cazuri de Covid.  Presiunea pe sistemul sanitar e tot mai mare, iar tot mai mulți tineri ajung să se interneze.

10.435 de pacienți COVID-19 sunt internaţi acum în spitalele din toată ţara.

La Institutul ”Matei Balș” din Capitală nu mai e niciun loc liber, nici la Terapie Intensivă, nici la celelalte secții.

Adrian Marinescu, director medical la ”Balş” a declarat că pacienții pot fi primiți în timpul zilei: „O facem foarte des în timpul unei zile”.

Beatrice Mahler: 80% din pacienţi au forme severe de boală. Sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut în noiembrie

„Am ajuns ca 80% din pacienţii internaţi să fie cu forme severe de boală, să necesite debite mari de oxigen şi să fie, de data asta, mult mai tineri decât cei pe care i-am avut în luna noiembrie”, a explicat Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta”.

Trei cadre medicale vaccinate cu AstraZeneca, în Norvegia, au fost internate în spital cu cheaguri de sânge

Trei cadre medicale vaccinate cu AstraZeneca, în Norvegia, au fost internate în spital cu cheaguri de sânge

Toate cele trei persoane internate în spital au sub 50 de ani.

“Nu știm dacă aceste cazuri sunt legate de vaccin”, a declarat, într-o conferință de presă, Sigurd Hortemo, medic senior la Agenția Norvegiană pentru Medicamente, potrivit Reuters.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) investighează cele trei cazuri apărute după vaccinarea cu AstraZeneca, a mai spus Sigurd Hortemo, medic senior la Agenția Norvegiană pentru Medicamente.

Sri Lanka va interzice burqa şi va închide peste o mie de şcoli islamice

Sri Lanka va interzice burqa şi va închide peste o mie de şcoli islamice. Anunțul a fost făcut, sâmbătă, de către Sarath Weerasekera, ministru pentru Siguranţă Publică. El a insistat că vălul integral e un semn de extremism religios. Cât despre școlile în cauză, ministrul a spus că ele nu respectă principiile în vigoare la nivel național privind educația.

Statul american Arkansas a promulgat o lege care interzice avortul chiar și în cazurile de viol sau incest

Lege controversată în Statele Unite. Statul Arkansas a promulgat un act normativ care interzice avortul chiar şi în cazurile de viol sau incest. Guvernatorul statului a declarat că astfel speră să determine Curtea Supremă să anuleze hotărârea din 1973, prin care a extins acest drept la întreg teritoriul ţării.

Marvin Hagler, fost campion mondial a murit subit, la vârsta de 66 de ani

Tragedie în lumea sportului. Marvin Hagler, fost campion mondial incontestabil la categoria mijlocie, a murit, sâmbătă, la vârsta de 66 de ani, informează BBC.

Președintele argentinian, atacat cu pietre

Președintele argentinian Alberto Fernandez a fost atacat cu pietre, sâmbătă, în timp ce călătorea cu microbuzul prin sudul țării. Mai multe geamuri ale vehiculului au fost sparte, dar oficialul nu a fost rănit.

Mulțimea este nemulțumită de reacția autorităților față de incendiile de pădure care au devastat în ultima perioadă țara, mai ales în regiunile din sud, relatează AFP.

Regina Elisabeta, prima apariție publică după interviul-bombă al lui Harry și Meghan

Regina Elisabeta a II-a a avut prima apariție publică după interviul-bombă, în care cuplul rebel Harry și Meghan acuză casa regală de rasism și minciună. Relaxată și glumeață, suverana a stat de vorbă, online, cu câțiva elevi și oameni de știință despre misiunea americană pe Marte și cercetări spațiale

România are 19 câini de căutare brevetați

Câinii de căutare fac diferența între viață și moarte. Sunt special antrenați luni la rând.

Timp de 10 zile, 19 echipe din 12 județe, au luptat pentru atestatul anual. Stagiul de la Capra a fost extrem de dur, iar fiecare conductor a avut două prezentări pe zi: căutare în teren accidentat și în zăpadă.