Accident cumplit în Cluj. Un tânăr de 28 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Publicat: 09 01. 2021, 21:14

This browser does not support the video element.

Un accident cumplit s-a petrecut sâmbătă în localitatea Mera, județul Cluj. În urma impactului dintre două mașini, o persoană a murit și alte trei au fost rănite grav.

ISU Cluj anunţă că intervin cu mai multe echipaje pe raza localităţii Mera, pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier.

Pompierii au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate patru persoane, dintre care una decedată.

Au primit primul ajutor calificat două femei şi un bărbat care au suferit mai multe traumatisme.

Aceştia au fost preluaţi de către echipajele SMURD şi SAJ şi duşi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

Accident în Brașov. Un pieton a fost lovit de o autospecială SMURD

O autospecială SMURD a lovit, sâmbătă, un pieton care traversa strada pe trecerea de pietoni. Autospeciala se afla în misiune.

Conform Poliţiei Braşov, dispeceratul Ambulanţei Braşov a anunţat Poliţia cu privire la producerea accidentului.

Autospeciala aflată în misiune a acroşat un pieton, de aproximativ 60 ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni.

Victima este conştientă, cercetările fiind efectuate la faţa locului de către poliţişti.