Accident deosebit de grav în Bacău. Două victime au fost decapitate în urma impactului violent

Publicat: 14 04. 2022, 08:44
FOTO - caracter ilustrativ: Pixabay

Trei persoane și-au pierdut viața şi alte trei au ajuns la spital după un grav accident petrecut într-o comună din judeţul Bacău. Printre victime se numără, șoferul care, din primele cercetări, ar purta vina pentru această tragedie, transmite ProTV. Celelalte două victime au fost decapitate în urma impactului.

Potrivit primelor informații de la fața locului, accidentul tragic a avut loc după o depăşire neregulamentară. În total, au fost implicate patru mașini în care se aflau șapte persoane.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în comună Răcăciuni și s-a petrecut foarte rapid, spune un şofer care a reușit să se ferească în ultima clipă.

„El venea dinspre Bacău înspre Adjud. Şoferul a intrat pe contrasens pe a treia bandă a lovit maşina asta, după, pe cealaltă, a început să se rostogolească şi venea spre mine dându-se peste cap. Am tras deodată stânga şi am intrat în şanţ acolo. Eu nu am păţit nimic”, a spus martorul citat de ProTV.