ACCIDENT grav cu două victime în Botoșani, după ce un autoturism a fost spulberat de un tren

Publicat: 01 04. 2024, 09:07

Accident grav cu două victime în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren.

Un accident grav a avut loc, duminică seara în apropierea haltei Zlătunoaia din Botoșani, unde o mașină condusă de un șofer de 23 de ani a intrat în coloziune cu un tren care circula pe ruta Dorohoi-Iași.

În mașina implicată în accident se aflau trei persoane, dintre care două tinere de 16 și 19 ani, care au fost grav rănite și transportate la spital. Șoferul, în vârstă de 23 de ani, a refuzat să fie dus la spital.

La fața locului au intervenit de urgență două ambulanțe și o autospecială de pompieri.

Salvatorii au acționat prompt pentru a exclude orice risc de incendiu în zona accidentului, potrivit B1TV.

În tren se aflau 47 de pasageri care au scăpat doar cu o sperietură.