Accident grav la ieșirea din Amzacea: șapte persoane rănite, inclusiv doi copii. A fost solicitat elicopterul SMURD
Șapte persoane au fost rănite, duminică dimineață, într-un accident rutier produs pe DN 38, la ieșirea din localitatea Amzacea spre Comana, județul Constanța. Printre victime se află doi minori. La locul accidentului au fost trimise cinci ambulanțe, precum și elicopterul SMURD.
Două autoturisme, implicate în accident
Accidentul s-a produs pe DN 38 Agigea–Negru Vodă, în apropierea localității Comana, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.
Potrivit primelor informații transmise de autorități, șapte persoane au fost rănite. Printre acestea se află și doi copii. Toate victimele erau conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție.
Cinci victime, transportate la spital
La fața locului au intervenit cinci ambulanțe și elicopterul SMURD. Inițial, cinci persoane urmau să fie transportate la spital, printre acestea aflându-se și cei doi minori, care au suferit politraumatisme.
Ulterior, o a șasea persoană implicată în accident a solicitat, la rândul său, transportul la spital.
Astfel, șase dintre cele șapte persoane implicate în accident au fost transportate sau urmează să fie transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri.
Traficul a fost dirijat pe un singur sens
În urma accidentului, traficul rutier pe DN 38 se desfășoară alternativ, pe un singur sens, sub îndrumarea polițiștilor.
La momentul intervenției nu erau înregistrate valori ridicate de trafic, iar autoritățile estimau reluarea circulației în condiții normale după ora 10:00. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.