FOTO-VIDEO – Tragedie pe șoselele din Vâlcea: Un adolescent de 16 ani a murit, după ce s-a urcat la volanul unei mașini. Alți doi copii, de 13, respectiv 14 ani, sunt în stare gravă

Publicat: 05 12. 2022, 10:26
Actualizat: 05 12. 2022, 10:35

Tragedie pe șoselele din Vâlcea. Din cauza teribilismului, un adolescent de 16 ani s-a urcat la volanul unei mașini și a condus, chiar dacă nu avea acest drept. „Distracția” s-a terminat când a intrat cu autoturismul într-un cap de pod. În urma impactului, șoferul a murit, iar alți doi copii, de 13, respectiv 14 ani, au ajuns la spital în stare gravă.

Accidentul de circulație a avut loc duminică seara, pe DN 64, În orașul Băbeni, punctul Valea Mare, din județul Vâlcea.

Un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care a ricoșat într-un stâlp de iluminat public, conform ISU Vâlcea.

„La fața locului au fost găsite trei victime de sex masculin, toate minore, dintre care una încarcerată, iar celelalte două în afara autoturismului”, potrivit sursei citate.

La fața locului au ajuns de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ.

„După efectuarea manevrelor de descarcerare, doi tineri răniți, în vârstă de 14 și 13 ani au fost transportați de echipajele SAJ la UPU Vâlcea. Pentru persoana de 16 ani s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat, fiind declarat decesul de către medicul de la SAJ”, menționează ISU Vâlcea.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cum a ajuns minorul de 16 ani să conducă mașina.

Vă recomandăm să citiți și:

EXCLUSIV | Avocatul Adrian Cuculis ridică o biserică în Corbeanca. „Mulți dintre copiii morți pe străzile din România vor fi printre ctitori”