ACCIDENT în lanț provocat de un tânăr de 18 ani pe DN 17C. A lovit două mașini dintre care una s-a răsturnat

Publicat: 30 05. 2023, 08:27
Accident în lanț provocat de un tânăr de 18 ani pe DN 17C - Caracter ilustrativ

Un tânăr în vârstă de 18 ani a provocat panică pe DN 17C în Bistrița după ce a intrat cu mașina sa într-un autoturism de teren, care s-a răsturnat, apoi a lovit un alt vehicul condus de o tânără de 19 ani. Șoferul mașinii răsturnate, în vârstă de 38 de ani, a suferit răni în urma impactului.

„Polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit în această seară pentru a efectua cercetări în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 17C, în Dumitra”, a declarat Poliția Județeană Bistrița-Năsăud luni seară.

Conform sursei menționate, un tânăr în vârstă de 18 ani din Jelna conducea un autoturism care a lovit un autoturism de teren condus de un bărbat de 38 de ani din Bistrița, care s-a răsturnat în urma impactului.

Ulterior, mașina condusă de tânărul de 18 ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 19 ani din Borșa, județul Maramureș.

„Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului în vârstă de 38 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative în toate cazurile”, a mai transmis sursa citată.

Polițiștii rutieri din Năsăud continuă investigațiile în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate cauza și împrejurările în care s-a produs accidentul, potrivit observatornews.

Măsuri dure după ce numărul accidentelor rutiere „a explodat”

Șoferii vor fi obligați să treacă de un nou test medical, după ce numărul accidentelor rutiere „a explodat” din cauza oboselii și a afecțiunilor ignorate la examenul sănătății.

În consecință, șoferii profesioniști care vor să dobândească sau să își reînnoiască permisul de conducere trebuie să treacă și pe la pneumolog.

Șoferii profesioniști care vor să obțină sau să își reînnoiască permisul pentru a conduce camioane sau mijloace de transport în comun trebuie să „promoveze” o serie de investigații medicale, printre care și consultul unui medic pneumolog.

Un consult de penumologie va stabili dacă este sau nu necesar un test de APNEE în somn.

Afecțiunea respectivă presupune pauze respiratorii frecvente, cu o durată de peste 10 secunde, în somn. Un simptom al acestei afecțiuni este și scăderea bruscă a oxigenului în sânge.

Apneea în somn poate fi rezultatul altor afecțiuni medicale, printre care se numără hipertensiunea arterială, diabetul, diferite boli cronice de plămâni, AVC sau Parkinson.

Sindromul poate fi influențat și de consumul de substanțe interzise / băuturi alcoolice, fumat sau congestia nazală.