ACCIDENT de muncă în Italia! Un român se zbate între viață și moarte, după ce a suferit mai multe lovituri la cap, pe un șantier

Publicat: 18 10. 2023, 11:36
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Accident de muncă în Italia! Un român în vârstă de 49 de ani se zbate între viață și moarte, după ce a suferit răni grave în timp ce lucra pe un șantier.

Totul a avut loc marți ieri după-amiază, în localitatea italiană Monteleone. Muncitorul român în vârstă de 49 de ani a suferit răni grave în urma unui accident care a avut loc pe un șantier.

Conform datelor preliminare ale polițiștilor, bărbatul s-a împiedicat și s-a lovit violent cu capul de un bloc de beton. El a fost transportat de urgență la spitalul din Perugia cu traumatism cranian extins și alte răni.

Carabinierii Companiei Orvieto, coordonați de Parchetul Terni, fac cercetări și au strâns deja mărturia altor colegi de muncă ai românului care au confirmat modul în care s-a produs accidentul. Autoritățile vor acum să verifice dacă pe șantier au fost respectate toate reglementările de siguranță impuse de lege, informează La Nazione.

„A sosit momentul să spunem «Destul!»”

Accidentul la locul de muncă are loc la scurt timp după un altul, în care Danilo Sordini, un bărbat de 63 de ani din Todi, a murit.

Reprezentanți ai sindicatelor CGIL, CISL și UIL, precum și ai categoriilor de muncitori din construcții, arată că o serie continuă de incidente de acest tip au loc în regiune.

„Două accidente de muncă foarte grave, la Petrignano și Monteleone. Încă o pagină neagră pentru regiunea noastră, deja în fruntea clasamentului accidentelor mortale la locul de muncă și care continuă să stabilească recorduri negative”, au transmis reprezentanții sindicatelor din Italia.

„A sosit momentul să spunem «Destul!» și să oprim un masacru continuu. Este timpul pentru o schimbare de conștiință din partea tuturor instituțiilor și asociațiilor patronale, astfel încât să putem implementa platforma noastră, care vizează un pact regional pentru sănătate, securitate și mediu și o adevărată rețea de siguranță la locul de muncă”, adaugă sursa citată anterior.