Actorul american William Hurt a murit la 71 de ani

Publicat: 14 03. 2022, 09:51

Actorul american William Hurt, cunoscut pentru roluri în pelicule precum „The Big Chill” sau „Kiss of the Spider Woman”, a murit la vârsta de 71 de ani.

Hurt a murit duminică dimineață în casa lui din Portland, Oregon, a declarat unul dintre cei trei fii ai săi, Will, pentru The Hollywood Reporter. Acesta nu a divulgat cauza morții actorului.

„Cu mare tristeţe, familia Hurt deplânge moartea lui William Hurt, tată iubit şi câştigător al premiului Oscar, la 13 martie 2022, cu o săptămână înainte de a împlini 72 de ani. El s-a stins din viaţă în linişte, alături de familie, din cauze naturale”, se arată într-un comunicat transmis de familie presei din Statele Unite.

William Hurt a câștigat un Oscar pentru rolul din „Kiss of the Spider Woman”

Hurt a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în 1986 pentru pelicula „Kiss of the Spider Woman”, în care a jucat rolul unui bărbat gay care împarte celula cu un prizonier politic din Brazilia.

El a mai fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor pentru „Children of a Lesser God” și „Broadcast News” și pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „A History of Violence”, potrivit The Guardian.

Născut în 1950, Hurt a studiat teologia la universitate, dar s-a orientat către actorie și s-a înscris la prestigioasa Juilliard School of Art din New York în 1972. După o serie de roluri în teatru, Hurt a obținut primul său rol principal în filmul de groază, „Altered States”. Ulterior, el a primit un rol în pelicula „Body Heat”, unde a jucat alături de Kathleen Turner.

În mai 2018, Hurt a fost diagnosticat cu cancer de prostată în stadiu avansat, cu metastaze osoase. Familia acestuia nu a precizat dacă această boală a fost cauza morții celebrului actor.

Hurt a fost căsătorit cu actriţa Mary Beth Supinger, cu care s-a mutat la Londra, dar de care a divorţat la întoarcerea lor la New York. A avut un copil cu balerina Sandra Jennings, încă doi dintr-o altă căsătorie şi o fiică, Jeanne, cu actriţa franceză Sandrine Bonnaire.