Adevărul din spatele clipului viral în care un livrator GLOVO face knockout un bătrân, după o ciocnire mașină-trotinetă / Precizări DGPMB
Incidentele din trafic, în condițiile unor bulevarde supraaglomerate, apar – din păcate – cu o frecvență din ce în ce mai mare. Mașini, camioane, autobuze, motociclete, biciclete și trotinete electrice – toate contribuie, zi de zi, la o imagine de ansamblu în care nervii șoferilor sunt întinși la maxim.
Din păcate, astfel de incidente degenerează în violențe, în multe dintre cazuri, iar printre cei care se află, adesea, în centrul acestor altercații sunt și livratorii de mâncare.
- Pentru a se achita în timpul stabilit de comenzile primite, unii dintre livratori se strecoară printre mașini cu trotinete electrice, iar, nu de puține ori, „graba strică treaba”.
- De aici și până la gesturi reprobabile nu mai este decât o linie subțire de demarcație. Astfel de incidente nu sunt, însă, o noutate, nu au apărut peste noapte și, practic, par a fi o ecuație de nerezolvat.
Spre exemplu, un astfel de incident reprobabil a avut loc în urmă cu aproximativ 3 ani, după ce un angajat Glovo aflat pe o trotinetă s-a ciocnit cu mașina pe care o conducea un bărbat în vârstă, care nu i-ar fi acordat prioritate.
Clipul postat pe TikTok s-a viralizat acum, după ce a fost repostat pe TikTok, pentru că accidentul nu s-a încheiat cu scuze și cu o strângere de mână, ci s-a transformat într-o scenă de o violență stupefiantă. Imaginile surprinzătoare readuse în atenție au strâns – în nici 24 de ore – peste 130.000 de like-uri și peste 135.000 de distribuiri.
Inițial, cei doi nu au depus plângere
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, polițiștii s-au sesizat din oficiu după această altercație. Livratorul de la Glovo și bărbatul respectiv nu au depus, inițial, plângere unul împotriva celuilalt.
Sursele Gândul au dezvăluit că dosarul nu s-a finalizat încă, bărbații au fost identificați, iar dosarul urmează să fie trimis spre judecare.
”La momentul respectiv, în anul 2022, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru că nici livratorul de la Glovo și nici bărbatul cu care a intrat în conflict nu depuseseră plângere.
Ulterior, au fost identificați, iar cei doi au depus plângere unul împotriva celuilalt. Amândoi au efectuat acte de agresiune unul asupra celuilalt.
Dosarul urmează să fi trimis către instanța de judecată”, au precizat sursele Gândul, în exclusivitate.
O lovitură năprasnică
Pe imagini se poate observa cum trotineta angajatului de la Glovo era pe caldarâm, iar acesta – având în spate geanta în care livrează produsele – se află lângă ea.
Bătrânul se îndreaptă către angajat și îl lovește cu pumnul, apoi îl lovește și cu piciorul în partea dorsală. Fără să mai țină cont de vârstă, angajatul Glovo are o reacție fulgerătoare, care a dat naștere unor controverse aprinse în mediul online.
Acesta se întoarce și îl lovește cu pumnul, năprasnic, pe bătrânul cu care intrase în conflict. În urma loviturii, bătrânul cade la pământ, sub privirile alarmate ale celor prezenți. O femeie se apleacă și îl ține de mână, încercând să vadă dacă este conștient, iar mai mulți trecători aleargă spre locul incidentului.
În acest timp, angajatul de la Glovo stă la un metru, un metru și jumătate distanță, iar apoi încearcă să explice celor prezenți ce s-a întâmplat și, probabil, să își justifice, cumva, gestul violent. Apoi se îndepărtează și își ridică trotineta.
„Viteji rău ăștia de la Glovo, sper că îl bagă pe gagiu puțin la răcoare”
Cei care au urmărit pe TikTok acest incident șocant nu au rămas indiferenți, iar comentariile au fost atât pro, cât și contra fiecăreia dintre părți. Internauții s-au împărțit, practic, în două tabere, astfel că unii au ținut partea bătrânului și au condamnat gestul angajatului de la Glovo, în timp ce alții au încercat să-l scuze pe acesta și au insistat că bătrânul a fost cel care a lovit primul.
Totuși, punctul „zero” al acestui incident este, fără îndoială, faptul că angajatul Glovo l-a lovit cu trotineta pe bătrân, chiar pe o trecere de pietoni.
„Voi știți ce s-a întâmplat acolo? Ăla cu ghiozdanul în spate (Glovo) a traversat pe trotinetă trecerea de pietoni! Bătrânul nu a mai putut evita și l-a dărâmat. Cel cu trotineta l-a înjurat și bătrânul l-a lovit cu palma”, a scris un internaut, prezentând și întâmplarea pe scurt.
Altcineva a fost de părere că angajatul Glovo a greșit și ar trebui tras la răspundere pentru că l-a lovit pe bătrân.
„Viteji rău ăștia de la Glovo, sper că îl bagă pe gagiu puțin la răcoare că are nevoie sa se mai liniștească…”, a scris acesta după ce a vizionat imaginile stupefiante.
Un alt internaut s-a arătat ceva mai sceptic și a scris că, totuși, bătrânul a lovit primul, iar vârsta nu ar trebui să fie adusă în discuție într-un astfel de caz.
„Mi se pare mie sau moșul lovește primul? Dacă a lovit primul este autoapărare. La treburi din astea nu prea are treabă vârsta”, a punctat acesta.
„Cred că amândoi vor avea dosare penale”
Incidentul a atras și comentarii în care observatorii de pe internet au punctat că există circumstanțe atenuante și pentru angajatul de la Glovo, chiar dacă reacția sa a fost violentă și nu poate fi scuzată de nimeni.
„Băiatul de la Glovo a greșit, va avea dosar penal! Chiar dacă vor ajunge la o înțelegere, acel dosar va rămâne”, a anticipat cineva.
Iar comentariile au continuat:
- „Sincer nu îl scuz pe cel de la Glovo, dar moșul și a căutat-o”;
- „Ăla cu trotineta și a găsit și el în cine să dea! Se vede valoarea lui de lucrează la Glovo”;
- „Atenție, băiatul de la Glovo a ripostat după ce a fost lovit/agresat de către bătrân. Și cred că amândoi vor avea dosare penale. Băiatul pentru lovire și alte lovituri, bătrânul pentru vătămare corporală din culpă. L-a accidentat pe trecerea de pietoni”;
- „Ăla de la Glovo a fost provocat, înjurat, umilit și omu` a reacționat în consecință”;
- „Bravo. Prea mulți trec prin viață crezând că pot să facă ce vor ei cu alții, doar pentru că au o vârstă. Respectul se câștigă, nu vine instant doar pentru că ți–ai trăit viața și ai ajuns la o vârstă”;
„Băiatul de la Glovo a fost pe trecerea de pietoni, deci bătrânul nu a acordat prioritate și l-a lovit. Acum tot bătrânul da cu piciorul și este nervos, și-a căutat-o, din păcate…”, a scris un alt internaut după ce a văzut imaginile surprinzătoare și reprobabile.
Citește și:
Se caută înlocuitor pentru Space X, compania lui Musk. Administrația Trump tatonează companii RIVALE