Prima pagină » Actualitate » Ministrul apărării israelian, MESAJ pentru activista Greta Thunberg: „Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza”

Ministrul apărării israelian, MESAJ pentru activista Greta Thunberg: „Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza”

Ministrul apărării israelian, MESAJ pentru activista Greta Thunberg: „Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza”

Israel Katz, ministrul Apărării din Israel, i-a transmis un mesaj activistei Greta Thunberg, avertizând-o că ar trebui să se întoarcă din drum pentru că nu va ajunge niciodată în Gaza.

Mesajul lui Katz survine în contextul în care Greta Thunberg și echipajul navei Madleen, nava Flotilei Libertății, se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar.

„Am ordonat IDF (n.red. – Forțele de Apărare ale Israelului) să acționeze pentru ca flotila Madleen să nu ajungă în Gaza. Antisemitei Greta și prietenilor ei, le spun clar: faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza”, a declarat Katz, potrivit unui comunicat dat publicității de biroul său, citat de Agerpres.

Potrivit Reuters, nava Madleen aparține organizației internaționale nonprofit Coaliția Flotila Libertății.

Activista Greta Thunberg, reținută în timpul unui protest din Danemarca, în 2024

Activista Greta Thunberg s-a numărat printre cele șase persoane reținute în timpul unui protest împotriva războiului din Gaza, susținut în Danemarca, în anul 2024.

Totul a degenrat atunci când unii protestatari au forțat intrarea în Universitatea din Copenhaga. Poliția daneză a declarat, la momentul respectiv, că aproximativ 20 de persoane au blocat intrarea la universitate și trei au pătruns în clădire, potrivit Reuters.

În baza acestor fapte, oamenii legii au acționat în consecință și i-au arestat pe cei responsabili de instigare.

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Donald Trump, sfidat pe față de participanții la parada WorldPride de la Washington. Ce au putut face persoanele comunității LGBTQ+

Rusia ATACĂ o altă regiune a Ucrainei, Dnipropetrovsk. „Unitățile din Divizia 90 blindată continuă ofensiva”

Donald Trump mobilizează GARDA NAȚIONALĂ în al doilea oraș ca mărime din Statele Unite! 2000 de soldați, trimiși de urgență să restabilească ordinea

Se caută înlocuitor pentru Space X, compania lui Musk. Administrația Trump tatonează companii RIVALE

După o serie de răpiri șocante, „Familia BITCOIN” își ascunde conturile de criptomonede pe patru continente

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatul MIPE, replică pentru Dragoș Pîslaru: „Părăsit de propriul ministru, MIPE își caută ministru”
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
Pagube uriașe după un cutremur puternic în Granada, resimțit în mai multe regiuni din Spania
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Europa, continentul care se încălzește cel mai repede. Care este cauza?