George, un adolescent de 14 ani, a murit înecat după ce a vrut să le facă o farsă prietenilor. „Îmi lipsești atât de mult”

Publicat: 11 04. 2023, 07:44
Actualizat: 11 04. 2023, 07:44
George, un adolescent de 14 ani, a murit înecat după ce a vrut să le facă o farsă prietenilor / Sursa foto: Facebook Byron Lund

George Lund, un adolescent de 14 ani, a murit înecat după ce a vrut să le facă o farsă prietenilor și s-a aruncat într-un canal din Marea Britanie. „Îmi lipsești atât de mult. Am nevoie de tine înapoi”, este mesajul sfâșietor al mamei băiatului.

Adolescentul a murit, sâmbătă, după ce a intrat să înoate pe un canal și nu a mai putut ieși la suprafață. Serviciile de urgență au fost alertate de prietenii băiatului care au spus că acesta a „dispărut” din raza lor vizuală. Termometrele au indicat cel mult 13°C în acea zi.

Echipe de scufundări au ajuna la fața locului și au reușit să îl găsească pe băiat, dar nu au mai putut face nimic pentru el, așa că medicii au declarat decesul.

„Mama te iubește pentru totdeauna”

Mama devastată a lui George, Stacie, a depus mai multe buchete de flori la ecluza canalului, acestea fiind însoțite de mesaje dedicate fiului ei.

„Minunatul meu băiețel, odihnește-te în pace veșnică. Până ne întâlnim din nou. Mama te iubește pentru totdeauna și mereu”, a scris ea pe un bilet în care au îi aducea un ultim omagiu.

Ulterior, mama lui George a scris pe Facebook: „Te iubesc și îmi lipsești atât de mult, minunatul meu băiețel. Am nevoie doar de tine înapoi”, scrie publicația britanică Mirror.

Totul a plecat de la o farsă

Bunica lui George, Sam Buckham, a spus că a încercat să înoate până la o scară, dar a fost împins înapoi de curent. Ea a povestit că a sărit în apă ca o farsă de Paște crezând că va putea ieși repede.

„A ieșit pentru scurt timp la suprafață o dată și apoi s-a scufundat din nou, iar prietena lui a cerut ajutor”, a povestit bunica adolescentului.

Mătușa lui George, Samantha Lowe, a spus că moartea nepotului ei a fost „traumatizantă și sfâșietoare”.