Adrian Câciu: „Unii au uitat de inflația de 200% din anii ’90” (VIDEO)

Publicat: 28 08. 2022, 18:08

This browser does not support the video element.

Ministrului finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că inflația de acum, care se ridică la 15% potrivit estimărilor Băncii Naționale a României (BNR), nu este una apocaliptică în comparație cu cea din anii 90, când era de 200%.

„Dacă îi întrebați pe cei care s-au născut după 2000, nu știu aproape nimic de perioada de dinainte de 1989 și, cu siguranță, de inflațiile de 200%. Acum, se naște sindoromul apocalipsei la inflație de 15%”, spune ministrul de Finanțe.

Rata anuală a inflaţiei a atins a 14,96% în luna iulie a acestui an, în ușoară coborâre de la 15,1% în iunie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 16,59%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 16,05%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,33%, conform datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate recent de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.