Adrian Papahagi îl atacă dur pe Matteo Salvini pentru acuzațiile FALSE venite în susținerea lui Călin Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
Filologul și eseistul Adrian Papahagi l-a criticat vehement pe politicianul italian extremist prorus, Matteo Salvini, după ce acesta a contestat decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge candidatura lui Călin Georgescu, fără să cunoască realitatea din spatele candidaturii lui Georgescu.
Matteo Salvini, vicepremier al Italiei și lider al formațiunii de extremă dreapta Liga, a reacționat pe rețelele sociale la invalidarea candidaturii lui Georgescu, catalogând decizia drept „o lovitură de euro în stil sovietic”.
„Mai întâi anulează – cu vot deschis – alegerile pe care le câștiga, apoi îl arestează, apoi chiar îl exclud din alegeri de teamă că va câștiga. Uitați de „reînarmarea Europei”, aici trebuie să o reînființăm pentru a apăra Democrația. Liga este alături de numeroșii cetățeni români care sunt privați de dreptul la vot printr-un foarte grav furt de democrație”, a declarat Salvini.
Papahagi: „Statul român a rezistat unei tentative de lovitură de stat!”
Declarațiile lui Salvini au fost demontate rapid de Adrian Papahagi, care i-a transmis vicepremierului italian un mesaj tranșant:
„Minciuni, Salvini! Informează-te sau nu mai minți! Georgescu a declarat zero euro cheltuieli de campanie anul trecut. Apoi s-a descoperit că a fost finanțat de Rusia, prin intermediul unei asociații paramilitare mafiote, condusă de un anume Potra, acum fugar.
Ancheta a scos la iveală milioane de dolari și arme de război ascunse în casa lui Potra (mercenar în Congo, care primea bani pentru Georgescu de la o rusoaică din Abu Dhabi)”, a scris Papahagi, potrivit Adevărul.
Eseistul a mai subliniat că Georgescu a avut legături cu fosta Securitate a lui Ceaușescu și a acuzat că România a fost ținta unei tentative de destabilizare orchestrate de Moscova:
„Statul român a rezistat unei tentative de lovitură de stat! Alegerile vor avea loc în conformitate cu legea și democrația, după neutralizarea agentului rus”, a adăugat acesta.
Cine este Matteo Salvini?
Matteo Salvini este una dintre cele mai controversate figuri politice din Italia. Lider al Ligii, partid de extremă dreapta, și actual vicepremier, Salvini a fost acuzat în trecut de abuz de putere și privare de libertate, după ce a împiedicat, în 2019, debarcarea a 147 de migranți salvați de o navă a ONG-ului spaniol Open Arms.
De-a lungul anilor, Salvini s-a remarcat printr-un discurs dur împotriva imigrației și printr-o atitudine eurosceptică, fiind adesea criticat pentru pozițiile sale pro-Rusia.