Agent de poliție penitenciară de la Poarta Albă, reținut 24 de ore pentru luare de mită şi introducerea, în mod ilicit, a unui telefon mobil în penitenciar

Agent de poliție penitenciară de la Poarta Albă, reținut 24 de ore pentru luare de mită şi introducerea, în mod ilicit, a unui telefon mobil în penitenciar

Un agent de poliție penitenciară de la penitenciarul Poarta Albă a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru luare de mită și introducerea unui telefon mobil în incinta închisorii.

Agentul ar fi primit, potrivit procurorilor, 1.100 de euro mită și ”un parfum” pentru a introduce în penitenciar un telefon mobil și parfumul respectiv. Atât telefonul mobil, cât și parfumul, trebuiau să ajungă la unul dintre deținuții penitenciarului Poarta Albă.

Prin ordonanţa din data de 12 ianuarie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.A.S., precum şi reţinerea acestuia pe timp de câte 24 de ore, ”pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi introducerea în mod ilicit de telefoane mobile în penitenciar”.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 29 decembrie 2020, în urma pretinderii anterioare, inculpatul, agent de poliţie penitenciară la Penitenciarul Poarta Albă, ar fi primit de la o persoană suma de 1.100 de euro şi un parfum, în schimbul introducerii ilicite a unui telefon mobil şi a unui parfum în penitenciar şi remiterii acestor obiecte către un deţinut.

În cursul zilei curente au fost efectuate percheziţii atât la penitenciar, cât şi la locuinţa inculpatului, ocazie cu care au fost găsite atât telefonul mobil introdus ilicit în penitenciar, cât şi cele două parfumuri şi suma de 5.500 de lei, bani obţinuţi de inculpat în urma schimbării valutei primite ca mită în lei”, se menționează în comunicatul dat publicității.

Va fi formulată propunerea de arestare preventivă

Procurorul de caz a dispus, de altfel, reţinerea agentului de poliție penitenciară pentru de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei următoare să fie formulată propunere de arestare preventivă.

Propunerea va fi trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil”, se mai menționează în comunicatul transmis de Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.