Alarmă aeriană în Tulcea după detectarea unor ținte la granița cu Ucraina. Mesaj RO-Alert pentru populație
Locuitorii din nordul județului Tulcea au fost avertizați, duminică seară, printr-un mesaj RO-Alert, după ce au fost detectate ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina.
Autoritățile au cerut populației să se adăpostească, în contextul riscului unei posibile incursiuni de drone.
„Alertă extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstraţi-vă calmul! Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul RO-Alert emis de autorităţile judeţului Tulcea.
Ținte aeriene detectate în apropierea frontierei
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea, mai multe ținte aeriene au fost observate în zona de frontieră cu Ucraina. Mesajul de avertizare pentru populația aflată în zona vizată a fost transmis cu câteva minute înainte de ora 20:41.
Datele radar indică faptul că ținta aeriană a pătruns în spațiul aerian național prin zona Ceatalchioi și a evoluat ulterior de-a lungul frontierei.
Semnalul acesteia a dispărut de pe radare după aproximativ 10 minute, în apropierea localității Somova, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Alerta aeriană a fost ridicată la ora 22:05.
O echipă a MApN va verifica zona
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în dimineața zilei de 28 septembrie, o echipă specializată se va deplasa în zonă pentru efectuarea cercetărilor.
- Autoritățile urmează să stabilească, în urma verificărilor, dacă există eventuale urme sau alte elemente relevante pentru incidentul aerian.